Gara Arad are primul centru de dirijare automatizată a trenurilor din România

În gara Arad sunt dirijate automat peste 140 de macazuri
Sucursala din România a constructorului francez de echipamente industriale Alstom şi Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă intrarea în operare a primului centru modern de control al traficului pe calea ferată din România, în staţia CFR Arad, centru aflat pe tronsonul Frontieră - Curtici - Arad - Km 614, parte a culoarului Rin-Dunăre - Coridorul IV Feroviar.
Share on Facebook24Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

Investiţia va duce la creşterea traficului cu cel puţin 25% în zona vamei Curtici, potrivit comunicatelor oficiale.

Peste 140 de macazuri monitorizate

Acest centru de control al traficului de ultimă generație devine astăzi operațional, făcând din stația Arad una dintre cele mai mari și mai performante stații feroviare din sud-estul Europei.

Cu peste 140 de macazuri, Arad este un centru feroviar foarte important pe culoarul Rin-Dunăre (Coridorul IV pan-european).

Coridorul IV pan-european a fost desemnat de Uniunea Europeană drept e una dintre cele mai importante rute de transport pe calea ferată, facând legătura între Germania şi Turcia, cu trecere prin Cehia, Austria, Ungaria, România şi Bulgaria.

CFR SA, compania care administrează infrastructura de cale ferată din România şi beneficiarul noului centru, a finalizat şi punerea în funcţiune a noilor instalaţii de centralizare electronică în patru staţii de cale ferată din judeţul Arad, în staţiile Glogovăţ, Şofronea, Arad şi Curtici.

„Prin punerea în funcţie a celui mai modern sistem de coordonare a trenurilor şi deschiderea Centrului de Control şi Management al Traficului din staţia Arad, finalizăm cel mai complex program de reabilitare infrastructurii feroviare din România, implementat pe tronsonul Frontieră – Curtici – Arad – Km 614 şi, totodată, oferim operatorilor de transport o infrastructură reabilitată la standarde europene, care permite trenurilor să circule cu viteze de 160km/h.
CFR SA înregistrează astfel o contribuţie semnificativă în direcţia îmbunătăţirii serviciilor publice de transport pe calea ferată, prin creşterea gradului de siguranţă şi durate mai mici de călătorie“, a declarat Marius Chiper, directorul general al CFR SA.

Urmează centrul de la Simeria

„Un al doilea astfel de centru se află în prezent în construcţie la Simeria, urmând ca aceste două centre, împreună, să poată gestiona traficul feroviar de la graniţa cu Ungaria şi până la Sighişoara, respectiv peste 350 de km de cale ferată dublă, cu peste 30 de staţii“, a declarat directorul general al Alstom pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, Gabriel Stanciu.

Managementul rutelor trenurilor se face acum automatizat, iar capacitatea traficului va creşte cu cel puţin 25%, potrivit estimărilor Alstom.

Compania are în derulare în România şase proiecte de reabilitare a infrastructurii feroviare, în diverse faze de implementare, precum şi mentenanţa trenurilor metroului bucureştean.

Share on Facebook24Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone