Formularul 088 pentru plătitorii de TVA a fost simplificat, dar liderii IMM-urilor sunt nemulţumiţi

Contribuabilii care se califică drept plătitori de TVA vor avea proceduri mai simple de îndeplinit pentru completarea Formularului 088. FOTO: Mediafax
Vineri, 15 iulie, a apărut în Monitorul Oficial mult-aşteptatul normativ prin care se simplifică procedurile de înregistrare în scopuri de TVA - Formularul 088 - care va intra în vigoare pe 31 iulie. Reprezentanţii IMM-urilor apreciază această măsură, dar consideră că sarcina fiscală generată de procedurile respective este încă departe de a scădea.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

În Monitorul Oficial nr. 533 din data de 15 iulie 2016 a fost publicat Ordinul nr. 2048 din 8 iulie 2016 pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.841/2015 privind aprobarea modelului şi conţinutului Formularului (088) „Declaraţie pe propria răspundere pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA“ al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

Ordinul nr. 2048/2016 al preşedintelui ANAF intră în vigoare în termen de 15 zile de la data publicării, respectiv 31 iulie 2016.

Ce schimbări intervin

Modificările principale ale conținutului Formularului (088) sunt următoarele:

**    S-a redus numărul întrebărilor la 12, faţă de 20 de întrebări în forma iniţială;

**   Sunt eliminate întrebările 1-3, 7-8, 10, 16, 18 și 20 din vechea formă, astfel:
•    Întrebarea 1 – Spaţiul cu destinaţie de sediu social (proprietate, chirie <1 an, chirie >1 an, temporar la avocat). Se va anexa copia documentului care atestă deţinerea cu titlu legal a spaţiului cu destinaţie de sediu social.
•    Întrebarea 2 – Domiciliul fiscal declarat este diferit de sediul social? În cazul în care se răspunde cu DA, se va anexa copia documentului care atestă deţinerea cu titlu legal a spaţiului cu destinaţie de domiciliu fiscal.
•    Întrebarea 3 – Deţineţi spaţii cu destinaţia de sedii secundare declarate? Se va anexa copia documentului care atestă deţinerea cu titlu legal a spaţiului (spaţiilor) cu destinaţie de sedii secundare declarate.
•    Întrebarea 7 a) – Există asociaţi şi/sau administratori care deţin calitatea de asociat şi/sau administrator la persoane impozabile care înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat al statului? b) Există asociaţi şi/sau administratori care au deţinut în ultimii 5 ani fiscali încheiaţi anterior depunerii prezentei declaraţii calitatea de asociat şi/sau administrator la persoane impozabile, care înregistrau obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat al statului, potrivit evidenţei financiar-contabile.
•    Întrebarea 8 – Există asociați și/sau administratori care au înscrise în cazierul fiscal fapte de natură contravențională sau persoane impozabile la care aceștia dețin calitatea de asociați și/sau administratori care au înscrise în cazierul fiscal fapte de natură contravențională?
•    Întrebarea 10 – Cu acordul acestora, puteţi specifica datele de contact a 3 persoane din România care, la solicitarea organului fiscal, pot da relaţii despre administratorul/administratorii persoanei impozabile.
•    Întrebarea 16 – Specificaţi care sunt indicatorii realizaţi de asociaţii şi administratorii persoane juridice în ultimul an fiscal încheiat
•    Întrebarea 18 – La câte persoane impozabile deţin sau au deţinut calitatea de asociat şi/sau administrator, în ultimii 5 ani anteriori depunerii prezentei declaraţii, administratorii şi asociaţii persoanei impozabile care solicită înregistrarea?
•    Întrebarea 20 – Au mai fost depuse, pentru aceasta persoană impozabilă, declarații 088 pentru evaluarea intenției și capacității de a desfășura activități economice care implică operațiuni din sfera TVA?

**    Se prevede anexarea a 4 înscrisuri, comparativ cu 11 câte sunt în prezent solicitate;

**    Eliminarea obligativității anexării oricăror documente cu excepția celor prevăzute la:
•    pct. 1A lit. c) vizând justificarea tipului activității desfășurate în afara sediului social/profesional și a sediilor secundare;
•    pct. 3, vizând atestarea tipului de viză și scopul șederii în Romania a administratorilor cetățeni non-UE;
•    pct. 5 a), respectiv contractul de prestări servicii încheiat de persoana impozabila cu prestatorul de servicii în domeniul contabilității;
•    pct. 7, respectiv contractul de prestări servicii încheiat de persoana impozabilă cu prestatorul de servicii în domeniul punerii la dispoziție de personal calificat;

**    Renunțarea la solicitarea Formularului 088 atunci când o societate comercială își schimbă sediul social sau administratorii şi/sau asociaţii;

**    În cazul entităţilor care sunt deja plătitoare de TVA, Formularul 088 se depune la solicitarea organului fiscal competent, în situația în care societatea prezintă risc fiscal, în urma selecției efectuate în mod automat, prin intermediul aplicației informatice dezvoltată la nivel central, în baza criteriilor stabilite de organul fiscal în acest scop.

**    Formularul (088) se completează cu două intrebari noi:
•    Precizați dacă dețineți active în vederea desfășurării obiectului preponderent de activitate (tipul activelor si valoarea acestora);
•    Precizați dacă efectuați sau intenționați să efectuați, în următoarele 12 luni:
a) operațiuni intracomunitare și b) achiziții de bunuri/servicii din afara UE și/sau livrări de bunuri/prestări de servicii în afara UE (import/export).

**    Se completează capitolul „Date de identificare a persoanei impozabile“ cu o rubrică ce permite reprezentantului legal al entităţii să declare dacă societatea se află sau nu se află în procedura insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2014. Datele cu privire la asociați și/sau administratori se vor completa pentru persoanele care îndeplineau această calitate la momentul declanșării procedurii insolvenței.

**    În cadrul întrebării 1 se solicită descrierea în mod detaliat a activităţii economice pentru care se solicită sau s-a obținut codul de înregistrare în scopuri de TVA, precizând, după caz, principalii clienți/furnizori/prestatori.
**   Dacă entitatea urmează să efectueze investitii în legătură cu domeniul principal de activitate, va trebui sa indice:
•    adresa unde se realizează investiția;
•    durata realizării investiției;
•    valoarea estimată a investiției;
•    numărul/data autorizației de construire.

Ce cred liderii IMM-urilor

Formularul 088 „a rămas o sarcină birocratică suplimentară, în ciuda simplificării operate recent, şi trebuie eliminat, a declarat marţi preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu.

El consideră că legislaţia legată de acest formular creează posibilitatea unor abuzuri ale funcţionarilor Fiscului.

„CNIPMMR a propus în mod constant ca Formularul 088, în format fizic, să fie înlocuit cu o «Declaraţie pe propria răspundere privind intenţia contribuabilului de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA», care să se completeze electronic şi să se depună online“, a precizat liderul organizaţiei.

De altfel, CNIPMMR afirmă că denumirea folosită de către Fisc, de „Declaraţie pe propria răspundere (…)“ este una improprie.

Patronaul IMM-urilor atrage atenţia că reglementările din această sferă reprezintă în continuare un factor de presiune asupra mediului de afaceri prin intermediul funcţionarilor Fiscului, care au posibilitatea de a comite abuzuri.

Astfel, „funcţionarii Fiscului au dreptul de a solicita contribuabilului prezentarea unor documente suplimentare faţă de cele solicitate prin declaraţia pe propria răspundere“.

Această obligaţie, în paralel cu invitarea contribuabilului la sediul ANAF, „nu asigură o relaţie echilibrată între autorităţi şi întreprinzători“, a avetizat Florin Jianu.

El a reamintit că, potrivit Cartei Albe a IMM-urilor din România (ediţia din 2016, lansată recent de CNIPMMR), birocraţia este cea mai mare dificultate cu care se confruntă IMM-urile, fiind considerată o povară de către 61,4% din întreprinzători.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone