Fondul de Garantare va termina anul 2016 cu aproximativ 31.000 de cereri de plată aprobate pentru păgubiţii Astra Asigurări

Compania de asigurări Astra a intrat în mod oficial în faliment în data de 28 aprilie, după o decizie definitivă în acest sens a Curţii de Apel Bucureşti, falimentul fiind solicitat ASF FOTO: Adevărul
Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) estimează că va încheia anul 2016 cu circa 31.000 de cereri de plată aprobate pentru păgubiţii Astra Asigurări, în condiţiile în care, la finalul lunii noiembrie, erau aprobate 28.071 de cereri de despăgubire, în valoare de 126 milioane lei, a anunţat joi instituţia. Până în 29 noiembrie, FGA a plătit efectiv 116 milioane lei creditorilor în asigurări ai companiei Astra.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

“Pentru finalul lui decembrie, estimăm un număr de 61.000 de cereri de plată. Numărul dosarelor aprobate ar putea ajunge la 31.000, valoarea lor ar fi de 140 milioane lei, din care vor fi achitate 125-130 milioane lei până la finalul acestui an”, a declarat directorul general al FGA, Cristian Roşu.

În medie, FGA a aprobat la plată 4.000 de dosare pe lună, au precizat reprezentanţii Fondului de Garantare. Roşu estimează că, în 2017, vor fi soluţionate toate cererile de plată care nu se judecă în instanţă. Totodată, pe baza estimărilor actuale, şefii FGA spun că nu ar fi nevoie, în 2017, de majorarea contribuţiilor asigurătorilor către fond.

FGA a primit, din 28 august 2015 şi până în 29 noiembrie, 59.664 de cereri de plată pentru păgubiţii Astra Asigurări. Cereile au fost depuse pentru 57.814 dosare de daună preluat iniţial şi pentru 13.062 dosare de daună deschise de către Fond. Din cele peste 59.000 de cereri de plată, 50.283 sunt din România, 6.369 din Slovacia şi 3.001 din Ungaria.

Compania de asigurări Astra a intrat în mod oficial în faliment în data de 28 aprilie, după o decizie definitivă în acest sens a Curţii de Apel Bucureşti, falimentul fiind solicitat ASF.
La intrarea în faliment, Astra avea în portofoliu circa 2 milioane de contracte de asigurare, din care circa 870.000 erau poliţe RCA. În octombrie 2015, Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a transferat dosarele de daună, de asigurare şi bazele de date de la Astra.

În privinţa celorlalte două firme intrate în faliment, Carpatica Asig şi Forte Asigurări, numărul de dosare preluate până la 29 noiembrie era de 27.270 la Carpatica şi de 1.626 la Forte. FGA a preluat 1,26 milioane de contracte de asigurare încheiate cu Carpatica şi 3.220 de contracte cu Forte şi are înregistrate 8.494 cereri de plată în baza poliţelor Carpatica şi 736 cereri în vbaza poliţelor Forte.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone