Firma medie are cinci angajaţi şi doi acţionari. 20% din societăţile comerciale au sediul acasă la patroni

Aproape 443.000 de acţionari ai societăţilor comerciale din România sunt femei
În România funcţionează mai puţin de 800.000 de societăţi comerciale, adică 40 de firme la mia de locuitori. Acestea au 1,2 milioane de acţionari sau asociaţi şi 3,7 milioane de salariaţi, arată statisticile oficiale.

La data de 30 iunie 2016, în România erau înregistrate 796.576 de persoane juridice (societăţi comerciale), din care 207.153 de firme cu capital străin, şi 385.710 persoane fizice autorizate (întreprinzători particulari), arată datele centralizate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) consultate de „Adevărul“.

Având în vedere că – potrivit Institutului Naţional de Statistică – populaţia României este de 19,8 milioane de locuitori, putem spune că România are 40,2 firme la mia de locuitori – o pondere foarte mică în raport cu media de 75 de firme la mia de locuitori consemnată în Uniunea Europeană.

De asemenea, efectivul de salariaţi în economie este de 4,6 milioane de persoane, din care 900.000 de persoane lucrează în instituţiile de stat (învăţământ, sănătate, administraţie), ceea ce înseamnă că în societăţile controlate de acţionari lucrează restul de 3,7 milioane de angajaţi. Rezultă că o firmă are în medie cinci (4,7) angajaţi.

Statisticile oficiale mai arată că, la 30 iunie 2016, erau în insolvenţă un număr de 4.468 de societăţi (-22,1% faţă de aceeaşi dată din 2015), cele mai multe regăsindu-se în comerţ, turism, transporturi şi energie.

Doar un acţionar din 10 are sub 30 de ani

Şi din punctul de vedere al acţionariatului societăţilor comerciale datele ONRC arată câteva lucruri interesante. Spre exemplu, firmele au în total 1,2 milioane de acţionari/asociaţi, ceea ce înseamnă o medie statistică de 1,5 acţionari per firmă.

Practic, din 100 de locuitori, doar şase sunt acţionari sau asociaţi ai unei companii şi 23 sunt salariaţi.

Din totalul de 1,2 milioane de acţionari care controlează cele 796.576 de societăţi, 36,6% sunt femei (442.997 de persoane) şi 63,4% sunt bărbaţi (766.663 de persoane).

Repartizarea pe grupe de vârstă arată că în România numărul acţionarilor care au peste 60 de ani este mai mare decât al celor care au sub 30 de ani.

Avem, astfel, 181.685 de acţionari/asociaţi care au peste 60 de ani (15% din total) şi doar 122.216 de acţionari care au sub 30 de ani (10% din total).

Cei mai mulţi acţionari – 363.521 de persoane, respectiv 30% din total – au vârste cuprinse între 40 şi 49 de ani.

Încă o statistică interesantă a ieşit la iveală anul trecut, când economiştii de la agenţia KeysFin au descoperit că în perioada 2009-2014, mai mult de 550 de copii (minori) au fost înregistraţi oficial ca acţionari la 153 de firme din diverse domenii de activitate.

Din analiza KeysFin a rezultat că numărul copiilor implicaţi în afaceri a crescut exponenţial, de la 25 înregistraţi în 2009, la 32 în 2012 şi 77 în 2013.

Recordul a fost atins în 2014, când au fost înregistraţi 379 de copii acţionari, iar excepţiile le-au reprezentat anii de criză 2010-2011, când au fost înregistraţi doar 21 şi, respectiv, 22 de copii acţionari.

Domeniile preferate: comerţ şi servicii

Raportările anuale elaborate de Institutul Naţional de Statistică privind activitatea întreprinderilor din România arată că trei sferturi din companii au ca obiect de activitate comerţul sau prestarea de servicii.

Potrivit INS, 11,2% din companii activează în industrie, 9,9% în construcţii, 36,5% în comerţ şi 42,4% în domeniul serviciilor. Cât despre firmele conduse de copii (potrivit analizei KeysFin amintite mai sus), cele mai multe dintre acestea au ca domeniu de bază comerţul, mai ales livrările online.

După comerţ, în preferinţele acţionarilor-copii urmează hotelurile şi restaurantele, sectorul construcţiilor, transporturile, producţia şi furnizarea de energie, tranzacţiile imobiliare şi activităţile de spectacole, culturale şi recreative.

Una din cinci firme e acasă la patron

Datele statistice mai arată că, în medie, 20% din firmele din România sunt înregistrate acasă la acţionari sau administratori.

„Majoritatea covârşitoare a acestora (98%) sunt microîntreprinderi, cu maximum doi salariaţi declaraţi“, arată analiştii de la KeysFin, care subliniază că acest fenomen este mai frecvent întâlnit în marile oraşe.

Din totalul de 108.363 de societăţi cu sediul acasă la acţionari, cele mai multe sunt în Bucureşti (23.523 de firme), apoi în Cluj (7.039 de societăţi), Constanţa (4.988) şi Braşov (4.270).

Statistica arată, totodată, că cea mai mare pondere de firme cu sediul acasă la acţionari sau administrator se înregistrează în Hunedoara (25,3%), Buzău (23,9%) şi Mehedinţi (23,6%).

Străinii deţin 26% din firme

Revenind la statisticile ONRC, datele privind capitalul străin investit în România arată o pondere de 26% în totalul societăţilor active.

Potrivit ONRC, străinii au înfiinţat în România, în ultimii 26 de ani, 207.153 de companii, subscriind aici un capital al cărui sold a ajuns la 43,2 miliarde de euro la finalul lunii iunie 2016.

În topul ţărilor de provenienţă a acestor investitori, prima este Olanda, urmată de Austria, Germania, Cipru şi Franţa.

societati-comerciale_CS3_web