EXCLUSIV Contractul de privatizare a Petrom nu a fost respectat. OMV ar putea pierde statutul de acţionar majoritar în urma descoperirilor Curţii de Conturi

Statul a fost privat de acţiunile care i se cuveneau şi, în consecinţă, şi de dividendele pe care le-ar fi primit FOTO: Mediafax
Contractul de privatizare prin care Petrom a ajuns, în anul 2004, în curtea austriecilor de la OMV nu a fost respectat, potrivit unui raport al Curţii de Conturi. Instituţia de control reclamă faptul că austriecii nu au efectuat majorarea capitalului cu contravaloarea terenurilor primite de la stat şi pe care au primit certificate de atestare a dreptului de proprietate, privând astfel statul de un pachet mai mare de acţiuni.
Share on Facebook0Share on Google+1Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit36Email this to someone

Curtea de Conturi arată că a dispus încă din anul 2009 inventarierea tuturor terenurilor transferate societăţii de către statul român şi majorarea capitalului în mod corespunzător. Or, în raportul de pe anul 2015, care a apărut la finele lui 2015, instituţia constată că nu s-a finalizat operaţiunea. Mai mult, există şi o serie nouă de probleme.

Astfel, instituţia constată „neurmărirea, de către instituția cu atribuții în domeniul privatizării, a modului în care Cumpărătorul și-a respectat obligația asumată prin Contractul de privatizare nr. 5/2004, respectiv de a «depune toate eforturile rezonabile pentru a determina Societatea să pregătească în mod corespunzător documentația necesară și să depună cereri pentru obținerea tuturor certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra Terenurilor în curs de Clarificare, conform legii și în timp util, pentru efectuarea majorărilor de capital social»“.

Cum a fost prădat Complexul Energetic Oltenia. Compania de stat a acordat ilegal prime, a făcut achiziţii la suprapreţ şi a vândut lignit sub costuri

Concomitent, Curtea de Conturi arată că Petrom nu a respectat prevederile articolului 12, alineatul 3 din legea 137/2002 potrivit cărora „administratorii societății comerciale sunt obligați să solicite înregistrarea majorării capitalului social la Oficiul Registrului Comerțului în termen de 30 de zile de la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor“.

Documentul menţionează că s-au realizat unele progrese, dar, pe de o parte Petrom nu a obţinut certificat de atestare pentru toate terenurile primite în folosinţă, iar pe de altă parte nu a majorat capitalul social nici cu terenurile pe care a obţinut actele de proprietate.

Operaţiunea trebuia finalizată încă din 2007

Mai exact, „nu s-a majorat capitalul social al SC OMV Petrom SA, cu valoarea reactualizată, conform dispozițiilor legale în vigoare, a terenurilor în suprafață totală de 1386 ha, pentru care societatea a obținut un număr de 1873 de certificate de atestare a dreptului de proprietate și nu s-a transmis pachetul de acțiuni aferent, în portofoliul instituției publice cu atribuții în domeniul privatizării care administrează acțiunile în numele statului, deși termenul de finalizare al acestei acțiuni, prevăzut în contractul de privatizare, era de 3 ani de la Data Finalizării (14.12.2007)“, potrivit raportului Curţii de Conturi.

Ministerul Energiei a propus modificarea contractului de privatizare

Pentru a duce la îndeplinire măsurile dispuse de Curtea de Conturi, Direcția Generală Privatizare și Administrare a Participațiilor Statului în Energie a prezentat două documente primite de la Petrom prin care aceasta confirmă că a realizat un inventar al tuturor terenurilor primite în administrare și/sau folosință de la statul român.

Mai departe, Departamentul pentru Energie – condus în acea perioadă de către Răzvan Nicolescu – a întocmit în anul 2014 un memorandum cu tema „Stadiul majorării capitalului social cu valoarea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate obținute de către SC OMV PETROM SA“, pe care l-a prezentat şi în Guvern.

EXCLUSIV Curtea de Conturi acuză prejudicii de milioane de euro la Nuclearelectrica. Compania a dat în judecată instituţia şi are zece procese câştigate

Prin memorandum, Departamentul pentru Energie propune modificarea contractului de privatizare încheiat în anul 2004 între stat şi OMV. „Având în vedere cele prezentate, supunem analizei și deciziei aprobarea pentru reluarea corespondenței și discuțiilor cu OMV Aktiengesellschaft privind posibilitatea modificării prevederilor contractuale și, în cazul obținerii acestui acord, inițierea unui act normativ pentru modificarea prevederilor Legii nr. 555/2004 privind unele măsuri pentru privatizarea Societății Naționale a Petrolului «Petrom» – SA București, precum și menționarea în cadrul Adunării Generale a Acționarilor a problemelor semnalate, întrucât până la această dată nu au fost duse la îndeplinire deciziile Curții de Conturi a României privind terenurile transferate OMV Petrom de către Statul român spre administrare și/sau folosință“, conform memorandumului.

Curtea de Conturi arată, însă, că demersurile nu au avansat.

Valoarea terenurilor: 20 de milioane de euro în 2014

Fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, a făcut mai multe referiri la această situaţie în anul 2014. El arăta, într-o conferinţă organizată de către „Adevărul“ că participaţia statului român la Petrom ar putea creşte, întrucât compania trebuie să realizeze o majorare de capital cu valoarea unor terenuri care aparţin statului. „Conform contractului de privatizare, Petrom trebuie să facă o majorare de capital cu terenuri care în momentul de faţă aparţin statului. Este un angajament din contractul de privatizare, care sper că va fi îndeplinit în perioada imediat următoare, pentru că în ceea ce ne priveşte urmărim cu stricteţe tot ceea ce a fost angajament post-privatizare în companiile deja privatizate“, arăta Nicolescu atunci.

El spunea în data de 1 iulie 2014 că valoarea terenurilor era, la acel moment, de 20 de milioane de euro.

Întrebat ce se va întâmpla cu participaţia statului la Petrom, el a arătat că aceasta ar putea creşte în cazul în care ceilalţi acţionari nu vor participa cu bani la majorarea de capital. „Depinde de ce fac ceilalţi acţionari. Dacă nu vin cu bani, atunci ponderea acţiunilor statului la Petrom va creşte puţin, pentru că vorbim aici de circa 20 de milioane de euro. Nu vă imaginaţi că va ajunge statul să deţină controlul majoritar, pentru că nu este cazul. Nu este vorba doar de Petrom, ci de toate angajamentele asumate de companiile care au fost deja privatizate şi care trebuie îndeplinite. Or noi suntem în situaţia în care nu vrem să mai tolerăm întârzieri în îndeplinirea acestor angajamente şi facem tot ceea ce depindem de noi pentru ca ele să fie îndeplinite cât mai repede“, arăta atunci Nicolescu.

EXCLUSIV BNR, prinsă cu probleme legale de către Curtea de Conturi. Ce a descoperit instituţia de control

Fostul ministru afirma la acel moment că procedurile au durat mai mult decât se estima din cauza greutăţilor cu care s-au obţinut documentele necesare terenurilor.
„Şi lor le-a luat timp, nu este uşor, cu certificatele de proprietate, cu toate documentele necesare, pentru a putea ca terenurile să fie în regulă din punctul de vedere al documentelor necesare pentru astfel de majorări de capital. Unii proprietari de terenuri nu sunt cunoscuţi, aşa că au avut motive întemeiate pentru care au întârziat, însă ceea ce spun acum este că nu mai putem să întârziem şi că acest lucru trebuie făcut“, a mai spus el.

Grupul austriac OMV deţine 51,01% din acţiunile Petrom, Ministerul Energiei deţine 20,64%, Fondul Proprietatea controlează 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

OMV nu va mai fi acţionar majoritar dacă nu vine cu bani de acasă

Problema terenurilor şi majorării de capital este crucială, deoarece OMV ar putea intra sub pragul de 50% din acţiunile Petrom.

Potrivit calculelor „Adevărul“, cele 20 de milioane de euro (89 de milioane de lei) reprezintă 1,57% din acţiunile Petrom dacă majorarea de capital se face la valoarea nominală a acţiunilor Petrom, de 0,1 lei pe acţiune.

Dacă operaţiunea se face la valoarea de pe bursă a titlurilor, de 0,24 lei pe acţiune, atunci statul ar trebui să primească un pachet suplimentar de 3,77% din titluri. Aceste calcule sunt valabile numai în cazul în care OMV, Fondul Proprietatea şi micii acţionari de pe bursă nu participă la majorarea de capital.

Pentru a-şi păstra însă procentul de 51% din acţiuni, austriecii de la OMV trebuie să vină suplimentar cu 50 de milioane de euro, Fondul Proprietatea cu 18 milioane de euro, iar micii acţionari de pe bursă să aducă de acasă încă 9 milioane de euro.

Astfel, Petrom se va alege cu mai multe terenuri în contabilitate şi cu încă 77 de milioane de euro în conturi, echivalent a încă 345 de milioane de lei, fiecare acţionar urmând să îşi păstreze ponderea.

În cazul în care ceilalţi acţionari decid să nu participe la majorare, atunci doar se vor înregistra activele în bilanţ, iar participaţia statului va creşte.

Operaţiunea de majorare a capitalului este importantă deoarece statul a fost privat de acţiunile suplimentare la care era îndreptăţit şi, mai departe, de dividendele cuvenite din profitul obţinut până acum de către compania petrolieră.

Petrom a intrat pe pierdere în anul 2015, din cauza scăderii accentuate a preţului pentru barilul de ţiţei pe bursele internaţionale. Astfel, compania a raportat o pierdere de 690 de milioane de lei, comparativ cu un profit de 2,1 miliarde de lei în anul 2014, aceasta fiind prima pierdere raportată de companie de la privatizare. În anul 2013, Petrom a realizat un profit istoric de peste un miliard de euro.

EXCLUSIV EximBank a spart 19.000 de euro pe mochete de birou şi a acordat indemnizaţii ilegale pentru şedinţele CA

Share on Facebook0Share on Google+1Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit36Email this to someone