Drumul Mătăsii s-a înfundat în Laos. China are probleme cu investiţiile în statele vecine, care nu acceptă termenii de finanţare impuşi de Beijing

Gara de sud din Kunming este aproape gata, dar Laosul nici măcar nu-şi permite să să se împrumute, iar Thailanda a renunţat total la finanţarea chineză şi face pe bucăţi proiectul FOTO: Reuters
Demarat cu mult fast în anul 2013, proiectul chinez „One Belt, one Road” - Drumul Mătăsii modern - este pe cale de a se înfunda. Tronsonul chinezesc al căii ferate de 3.000 de kilometri care trebuia să lege oraşul chinez Kunming de Singapore este aproape de a fi gata, dar s-a blocat total în Laos, scrie Reuters. Nici Thailanda nu este de acord cu termenii de finanţare impuşi de Beijing, în vreme ce Myanmarul a anulat deja proiectul.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

Laosul, unul dintre cele mai sărace state din Asia de Sud-Est, este condus tot de un guvern comunist, dar are probleme în a găsi finanţare pentru proiect. Tronsonul din Laos al căii ferate respective costă 7 miliarde de dolari, iar Vientianne are probleme în a găsi şi 2 miliarde. Spre comparaţie, Laos avea un Produs Intern Brut de doar 12,76 miliarde de dolari în anul 2015.

De altfel, autorităţile comuniste din Laos l-au retrogradat pe vicepremierul Somsavat Lengsavad, care a negociat înţelegerea deoarece târgul oferă prea multe avantaje Chinei.

Solicitări excesive

Mai exact, vecinii chinezilor protestează faţă de solicitările excesive ale Beijingului. În cazul Laosului, chinezii vor dreptul de a realiza activităţile economice de pe traseul drumului de fier, precum culturi agricole, clădiri, restaurante, complexuri imobiliare, hoteluri, depozite etc.

China s-a oferit să acorde împrumuturi în valoare de 30 de miliarde de dolari pentru realizarea proiectelor, dobânda fiind între 2 şi 7%. Ţările din zonă caută obţinerea de dobânzi şi mai mici, însă chinezii consideră nerealist să scadă nivelul şi mai mult.

Atât China, cât şi Laos au investit foarte mult din punct de vedere politic în proiect. China vrea să îşi extindă influenţa în Asia de Sud-Est, pe când Laosul vrea să fie o ţară conectată prin infrastructură, nu izolată cum e acum. De altfel, ceremoniile oficiale de demarare a lucrărilor au avut loc în data de 2 decembrie, când se aniversau fix 40 de ani de la constituirea Republicii Populare Democrate Laos. China concurează cu celălalt vecin comunist, Vietnamul, pentru influenţa politică în Laos.

Thailanda face singură, Myanmarul a anulat tot

Din acest stat, calea ferată urma să între în Thailanda, dar şi acolo negocierile au îngheţat şi tot din cauza condiţiilor privind finanţarea. În privinţa Myanmarului, proiectului a fost anulat complet din 2014 din cauza îngrijorărilor de mediu.
Thailanda a refuzat cerinţa Chinei de a dezvoltă activităţi economice de-a lungul „drumului de fier“. Japonia este cel mai mare investitor în Thailanda, iar cele două state au rivalităţi regionale în privinţa unui arhipelag din Marea Chinei de Est, dar şi a invaziei japoneze din Al Doilea Război Mondial. Astfel, Thailanda a anunţat că va finanţa singură anumite porţiuni, fără ajutorul Chinei.

Probleme teritoriale cu Vietnamul

Tot din zona, China are dispute teritoriale cu Vietnamul, alt stat comunist. Ambele state îşi dispută o serie de insule din Marea Chinei de Sud. Recent, autorităţile SUA au eliminat un embargo asupra armelor impus Vietnamului, care va cumpără acum tehnică de lupta americană.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone