Donald Trump este noul preşedinte al Americii. Pieţele financiare, lovite puternic de rezultatul alegerilor din SUA

Donald Trump este noul preşedinte al Statelor Unite ale Americii FOTO: Guliver / Getty Images
Bursele scad puternic la nivel internaţional, iar cotaţia ţiţeiului american a coborât cu peste 4% după ce rezultatele alegerilor prezidenţiale din Statele Unite l-au dat câştigător pe Donald Trump.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

Bursele scad puternic la nivel internaţional, iar contractele futures de pe Wall Street s-au prăbuşit cu circa 5%, după ce rezultatele preliminare ale alegerilor prezidenţiale din Statele Unite sugerează că Donald Trump este probabil să o depăşească pe Hillary Clinton, şocând traderii care s-au concentrat pe sondajele din ultimele zile care arătau o tendinţă opusă, transmite Bloomberg.

Preţurile petrolului sunt în scădere puternică, iar cotaţia ţiţeiului american a coborât cu peste 4%, în condiţiile în care avansul lui Donald Trump în faţa lui Hillary Clinton creşte pe măsura numărării voturilor, într-o cursă neaşteptat de strânsă pentru preşedinţia Statelor Unite care a aruncat bursele în turbulenţe similare cu cele provocate de Brexit, relatează Reuters.

Ministerul de Finanţe din Japonia, Agenţia Serviciilor Financiare şi Banca Japoniei (BoJ) au anunţ o reuniune de urgenţă pentru a discuta situaţia de pe pieţele financiare după ce Donald Trump este tot mai aprope de câştigarea preşedinţiei SUA.

Întâlnirea este prevăzută la ora locala 3:00 (06.00 GMT), ora închiderii bursei, a declarat pentru AFP un purtator de cuvânt al băncii centrale.

Contractele futures pentru acţiunile europene sunt în scădere puternică miercuri dimineaţa, în urma victoriei republicanului Donlad Trump la preşedinţia Statelor Unite.

Contractele futures pentru aur au înregistrat miercuri dimineaţa cea mai mare creştere de după votul pro-Brexit al britanicilor din luna iunie, ca urmare a victoriei republicanului Donald Trump în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, transmite MarketWatch.

Preţul aurului cu livrare în decembrie a urcat cu 3,2%, respectiv cu 40,9 dolari, la 1,315,6 dolari uncia, şi se îndreaptă spre cea mai mare creştere după 24 iunie, la o zi după referendumul britanic.

„Am traversat o noapte similară cu cea de după Brexit. Victoria lui Trump îşi pune amprenta asupra pieţelor globale“, a spus Ipek Ozkardeskaya, analist la London Capital Group.

Investitorii renunţă la activele riscante, precum acţiunile, pentru a se refugia în plasamente sigure, precum aurul şi yenul.

Indicele Stoxx 600 este în declin cu 3,8% în timpul tranzacţiilor electronice premergătoare deschiderii burselor europene.

DAX 30 al bursei din Frankfurt scade cu 3,4%, CAC 40 al bursei din Paria cu 3,9%, iar FTSE 100 al bursei londoneze cu 3,1%.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone