De ce nu se simte creşterea economică în buzunarul românilor

România se află în topul sărăciei,în pofida faptului că a redevenit „tigrul Europei“ FOTO: SHUTTERSTOCK
România are una dintre cele mai mari creşteri economice dintre statele Uniunii Europene, dar acest lucru nu se simte în buzunarele românilor din cauza faptului că la noi competitivitatea este bazată pe salarii mici, chiar dacă numărul de ore lucrate a crescut în ultimii ani.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

Mai mult, ţara noastră se află şi în topul sărăciei, iar aceasta chiar a urcat în ultima vreme, în pofida faptului că România a redevenit „tigrul Europei“.

„România este în topul creşterii în Uniunea Europeană, dar în acelaşi timp se află şi în topul sărăciei. Asta îmi spune mie că actualul model de creştere nu lucrează în interesul cetăţeanului. Nu este un model pe care să-l încurajăm“, a declarat miercuri Angela Filote, şefa reprezentanţei din România a Comisiei Europene.

Ea a mai spus că, în România, competitivitatea este bazată pe salarii mici, nu pe calitate, ceea ce explică acest paradox.

Sclav la patron

Mai mult, modul în care este plătită munca este problematic. Potrivit statisticilor oficiale, repartiţia venitului naţional net este de 60-65% către angajaţi în statele occidentale, restul revenind oamenilor de afaceri. În România, proporţia este inversă. Astfel, în ţara noastră angajaţii primesc 39,7% din veniturile generate la nivel naţional, în timp ce patronii preiau restul, potrivit Hotnews.ro. Acest procent era de 50% în anul 2000, dar s-a deteriorat rapid după criza economică. Astfel, dacă în anul 2008 munca primea 48% din venituri, acum s-a ajuns sub 40%. Practic, patronii au aruncat efectele crizei asupra salariaţilor.

În SUA, procentul de distribuire a banilor către muncă era de 66% în anul 2000 şi de 65% în anul 2008. Până în anul 2014, acesta a scăzut, dar tot se ridică la 61,8% din total. Mai mult, în Germania sau în Franţa acesta chiar a crescut. Dacă în anul 2008 angajaţii primeau 58% din totalul veniturilor încasate în Germania şi 60% în Franţa, în anul 2014 nivelul a urcat la 60% în Germania şi 62,5% în Franţa.

Sărăcie tot mai mare

De asemenea, rata sărăciei a crescut în ultimii ani, aceasta fiind în anul 2014 de 48,6% la nivel naţional. Calculată după realizarea transferurilor sociale de la Guvern, respectiv ajutoare, prestaţii şi după plata pensiilor, rata sărăciei tot se ridica la 25,4% în anul 2014. Nivelul este mai mare cu 3 puncte procentuale faţă de anul 2013. Mai exact: în timp ce economia creşte, nivelul bunăstării scade.

Concomitent, românii percep mai acut decât locuitorii altor țări modificările din ultimii trei ani cu impact asupra echilibrului dintre viața personală şi cea profesională şi lucrează mai multe ore suplimentare decât angajaţii din alte ţări, potrivit unui studiu realizat de compania de audit şi consultanţă EY. Astfel, peste jumătate (51%) dintre respondenţi consideră că este mai dificil acum decât în urmă cu trei ani să gestioneze echilibrul între viața personală şi cea profesională, în timp ce 26% apreciază că este mai uşor de păstrat echilibrul în prezent.

Cei care au copii au resimţit într-o măsură mai mare dificultatea gestionării echilibrului între viaţa personală şi cea profesională în ultimii trei ani – 56% dintre respondenţii care sunt părinți spun că a fost mai dificil să facă acest lucru.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone