Cum va evolua indicele ROBOR în 2018

Elena Deacu 27-12-2017
Creşterea dobânzilor este unul din cele mai mari riscuri pentru români şi anul viitor, avertizează economiştii, care susţin că indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, va continua majorarea şi în 2018.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

Aproape toţi economiştii CFA România participanţi la un sondaj spun că sunt de remarcat anticipaţiile de majorare a ratelor de dobândă la leu atât pentru scadenţele pe termen scurt (trei luni) cât şi pentru cele pe termen mediu (cinci ani). Specialiştii estimează că rata medie a ROBOR cu scadenţă de trei luni va ajunge, peste 12 luni, la 3,25%.

Totodată, economistul şef al ING Bank România, Ciprian Dascălu, susţine că, dacă ROBOR la 3 luni închide anul acesta la nivelul de 2,10% sau în jurul acestei valori, vede peste un an ROBOR cu 100 de puncte de bază mai sus. „Dacă ne aşteptăm ca Banca Naţională să crescă dobânda cheie în patru paşi de câte 25 de puncte de bază, deci în total un punct procentual, ne-am aştepta ca şi întreaga curbă a ROBOR să se deplaseze în sus cu aceeaşi amplitudine, deci cam cu 100 de puncte de bază în sus. Aşadar, să crească în 4 etape, pe fiecare trimestru, probabil ceva mai concentrat la începutul anului, să le grăbească un pic pentru a mai linişti presiunile pe titlurile de stat”, a spus Dascălu, pentru „Adevărul”.

Economistul Aurelian Dochia susţine că un risc pentru anul viitor este dat de această creştere a dobânzilor, trend observat deja în ultimele luni ale acestui an. „Dobânzile mai mari ar putea reprezenta o frână pentru împrumuturi, cu efect în consum şi investiţii şi, implicit, în creşterea economică”, a declarat Dochia, pentru News.ro.

Astfel, în decurs de un an, indicele ROBOR, folosit la calcularea ratelor pentru împrumutaţii în lei, s-a triplat, ajungând de la 0,73% în noiembrie 2016, la 2,10% în prezent. Maximul ultimilor trei ani a fost atins pe 5 decembrie 2017: 2,22% faţă de valoarea din 27 octombrie 2014 când ROBOR 3M a fost cotat la 2,33%.

ROBOR, legat de rata inflaţiei

Proiectul de buget pentru 2018 a fost construit pe o inflaţie medie anuală de 3,1%.

Atât senatorul PNL, cât şi economistul Bogdan Glăvan au remarcat recent creşterea accentuată a ratei inflaţiei „La începutul anului, rata inflaţiei era 0%. După 11 luni în care Dragnea şi Vâlcov au administrat economia, rata inflaţiei e 3,2%”, evidenţiază Cîţu.

Potrivit lui, Robor ar trebui să crească repede peste rata inflaţiei. „Pariul pe care îl fac acum economiştii: când depăşeşte ROBOR rata inflaţiei? Eu vă spun că foarte curând. Altfel, lucrurile scapă de sub control. În următoarele 3 luni ROBOR poate să ajungă la minim 4%”.

Şi profesorul de economie Bogdan Glăvan susţine că „rata dobânzii urmează rata inflaţiei, altminteri lumea pierde dacă ţine bani în bancă”, deci creşterea ratei inflaţiei atrage creşterea dobânzilor.

Glăvan observă că, în 2012, când rata inflaţiei era de 3,33%, adică foarte aproape de ce prognozează statul astăzi, ROBOR s-a situat la 5-6%. „Dacă ROBOR ajunge la 4%, atunci rata la un credit ipotecar pe 25 de ani Prima Casă creşte cu 400-500 de lei faţă de începutul acestui an. Asta este doar o parte a notei de plată pentru politicile populiste, de pauperizare”, conchide profesorul de economie.

Şi companiile sunt afectate

Banca Naţională a României evidenţiază că şi activitatea firmelor ar putea fi afectată semnificativ de creşterea dobânzii la creditele în lei. Un avans de până la trei puncte procentuale a ratei dobânzii la lei ar afecta semnificativ activitatea a 57% dintre companii, potrivit sondajului privind accesul la finanţare al companiilor nefinanciare din România publicat de BNR.

Conform răspunsurilor din sondaj, 40% dintre companii precizează că rata medie a dobânzii la creditele în lei pe care le au contractate se situează în intervalul 3-5%.

„O creştere de până la 3 puncte procentuale a ratei dobânzii la lei ar afecta semnificativ activitatea companiei şi/sau capacitatea de rambursare a creditului în rândul a 57% dintre firmele respondente. Firmele care au contractat împrumuturi în euro se finanţează în mare parte (46%) la o rată de dobândă cuprinsă între 2% şi 4%. În cazul acestora, o majorare de până la trei puncte procentuale a ratei dobânzii la euro ar afecta 60% dintre companiile îndatorate în această monedă”, se arată în sondaj.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone