Cum se calculează impozitul pe locuința care e și sediul social pentru firmă

FOTO: AP Images
Taxarea clădirilor în funcţie de destinaţie va mări de zece ori suma plătită în cazul în care în locuinţă se desfăşoară şi o activitate economică. Impozitul se va putea plăti şi doar pe una dintre încăperile casei, dacă doar aceea e folosită în scopuri comerciale

Principalele schimbări aduse prin noul Cod Fiscal în sistemul de impozitare a clădirilor constau în taxarea în funcţie de destinaţie (în locul statutului de persoană fizică/juridică al proprietarului) şi în posibilitatea de a plăti impozit doar pe camera – din locuinţă – în care se desfăşoară o activitate economică.

Concret, dacă un proprietar persoană fizică are în locuinţă şi un magazin sau cabinet, adică desfăşoară o activitate economică, acesta plăteşte acum un impozit egal cu vecinul care doar locuieşte în propria casă; după 1 ianuarie 2016, vecinul va plăti în continuare acelaşi impozit pe casa lui, care are „destinaţie rezidenţială“, în timp ce proprietarul cu activitate economică va plăti un impozit de 10 ori mai mare, pentru că locuinţa lui are (şi) „destinaţie nerezidenţială“, scrie Adevărul.

Interesant este cazul în care activitatea economică se desfăşoară doar într-o parte din locuinţă, să zicem în bucătărie şi/sau sufragerie.

În această situaţie, când casa are „destinaţie mixtă“, proprietarul poate plăti două impozite separate: unul mare, pe suprafaţa/camera în care se desfăşoară activitatea economică şi unul mic, pe suprafaţa utilizată pentru locuire.

Mai există un caz, şi acesta frecvent întâlnit în practică: locuinţa este şi sediu social pentru o firmă, dar în ea nu se desfăşoară activităţi economice. În acest caz, proprietarul va plăti doar impozitul cel mic, pentru clădirile cu destinaţie rezidenţială, dar numai dacă facturile la întreţinere sunt plătite de proprietar, nu de firmă.

Dacă utilităţile sunt plătite de firmă, atunci locuinţa se încadrează la „destinaţie nerezidenţială“ şi va fi taxată ca atare, cu impozitul cel mare.

Cum calculăm taxa pe chioşcul din sufragerie

Să zicem că avem un apartament cu trei camere, din care sufrageria şi balconul s-au transformat în chioşc, iar restul e folosit în scopul locuirii.

„În cazul prezentat, clădirea deţinută de persoana fizică are utilizare mixtă: partea utilizată ca locuinţă se va impozita în mod similar ca în prezent (cota de impunere fiind între 0,08% şi 0,12% din valoarea impozabilă, care se stabileşte de către primărie). În acelaşi timp, camera utilizată în scop nerezidenţial se va impozita cu o cotă între 0,2% şi 1,3%, aplicată la preţul de achiziţie sau la valoarea dintr-un raport de evaluare sau cu o cotă de 2% din valoarea impozabilă, dacă nu a fost evaluată“, a explicat, pentru „Adevărul“, consultantul fiscal Emilian Duca.

Citiți mai mult despre acest subiect pe Adevărul.ro.