Cum să câștigi o mică avere la hectar: 7 cele mai exotice culturi agricole din România

Costul înființării unui hectar de ricin este 1.500 de euro FOTO: Agrointeligența
Care este marele avantaj al cultivării de soiuri atipice în România? Veniturile pot să ajungă chiar și la 36.000 de euro/hectar!
Share on Facebook0Share on Google+2Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

Aronia, Paulownia, Goji! Nu, nu e formula unei incantații oculte. Sunt numele unor culturi care, alături de triticale, rubarbă, agrișe sau ricin, pentru a aminti doar câteva dintre ele, au fost și sunt transformate în mici afaceri de familie pe terenurile din România.

Nu doar în cazul celor deja amintite, cererea e tot mai mare, iar veniturile pe care le pot genera la hectar sunt de multe ori peste cele asigurate de culturile tradiționale. În plus, nu ai nevoie de suprafețe agricole mari pentru a obține un profit semnificativ și a-ți amortiza într-un timp relativ scurt investițiile inițiale.

În cazul unei plantații de ricin, de exemplu, costurile de însămânțare a unui hectar pot ajunge la aproximativ 1.500 de euro/hectar, în condițiile în care doar din vânzarea semințelor la prețul minim al pieței se poate realiza un venit de 36.000 de euro/hectar.

”Adevărul Financiar” alături de Agrointeligența  vă prezintă nu doar șapte culturi altfel, dar și cu un altfel de randament la hectar.

Triticalele

Triticalele sunt ideale pentru fermele mixte. Planta beneficiază de numeroase calități, începând cu viteza ridicată cu care se dezvoltă aceste culturi. Comparativ cu grâul sau alte cereale, în condiții identice, producțiile sunt mult mai bogate și aria de acoperire a terenului agricol este aproape în totalitate ocupată, iar acest fapt face ca alte buruieni să fie eliminate natural.

triticale
Triticalele sunt cereale asemănătoare grâului FOTO: Guliver / Getty Images

De asemenea, profitul este mult mai consistent, datorită unui cumul de factori. Piața de comerț cu triticale se află în continuă expansiune, iar exporturile sunt din ce în ce mai căutate. Un alt avantaj este că exotica plantă nu necesită erbicidare, în timpul creșterii, iar costurile de întreținere scad considerabil. Prețul unui kilogram de triticale este de 0,53 de lei, cu aproape 10 bani mai scăzut decât prețul unui kilogram de grâu.

Triticalele au o serie de beneficii și în alimentația animalelor, fiind ușor digerabile și cu un conținut scăzut de amidon. Perioada optimă pentru a semăna astfel de cereale este a doua jumătate a lunii septembrie și începutul lunii octombrie.

Paulownia

Culturile de Paulownia nu sunt încă foarte populare în țara noastră, însă posibilele venituri câștigate de pe urma cultivării arbuștilor, care pot depăși 30.000 de euro, fac din plantă o afacere care îi tentează din ce în ce mai mult pe agricultori.

BeFunky_paulownia
Cultură de Paulownia FOTO: Guliver / Getty Images

Paul Busuioc a fost primul român care a pornit o afacere cu Paulownia, potrivit Agrointeligența.ro. ”Pot să spun că am adus Paulownia la noi în țară ca și cultură agricolă, ca și plantă energetică. Această specie exista la noi încă din 1973, însă doar cu întrebuințări ornamentale, nicidecum pentru producția de biomasă sau cherestea”, explică proprietarul afacerii Paulownia Online.

Speciile care se adaptează cel mai bine la clima de la noi și la solul românesc (al cărui pH trebuie să fie între 4,5 și 7) sunt Paulownia tomentosa, Paulownia Shang tong și Paulownia elongata, Paulownia arctic și Paulownia fortunei.

Potrivit aceleiași surse, fertilizarea acestor copaci costă 200-300 de lei/an, iar prețul sistemului de irigații se poate ridica și la 600 de euro/ha. Planta mai are nevoie de două prășiri pe an și de toaletare, o dată la câteva săptămâni. În cazul în care înființați un hectar de Paulownia primăvara, costul este de aproape 1.500 de euro, două ori mai mic decât dacă faceți acest lucru toamna.

Aronia

Aronia este un arbust ușor de cultivat și de întreținut, care se dezvoltă optim în soluri cu un pH cuprins între 5 și 7. Originar din America de Nord, arbustul de aronia este o specie rezistentă chiar și la temperaturi extreme, de -40°C. În această situație, cam 45-60% din muguri vor rămâne neafectați de ger.

aronia
Aronia nu este o plantă foarte pretențioasă FOTO: Wikipedia.org

Ramurile trebuie tăiate în scopul de a păstra echilibrul între lăstarii tineri (60%) și lăstarii cu lemn bătrân (40%), care nu mai sunt productivi. Numărul tulpinilor unei tufe trebuie să varieze între 30 și 35.

Înființarea unui hectar de aronia costă agricultorii în jur de 7.000 de euro, iar, în medie, veniturile pe care le puteți avea de pe urma culturii aroniei se ridică la aproape 12.000 de euro la un hectar cultivat.

Rubarba

Cultura de rubarbă se poate transforma într-o afacere extrem de profitabilă dacă se ține cont de o serie de factori care țin de plantarea corectă, fertilizarea naturală și eliminarea manuală a buruienilor.

rubarba_ap
Cultură de rubarba FOTO: AP Images

Rubarba poate fi plantată pe orice sol, cu condiția ca, în prealabil, să se împăștie pe pământ gunoi de grajd fermentat de trei ani. Găurile de plantare trebuie făcute primăvara, iar cel mai recomandate sunt răsadurile.

Potrivit Agrointeligența, investiția într-un hectar de reubarbă se recuperează ușor în primul an după plantare, iar venitul anual se poate ridica – la un preț de 3-4 lei/kilogram, la 18.000 de euro.

Agrișele

Acest arbust fructifer este mai puțin cunoscut la noi, însă fructele sale sunt la mare căutare în vestul Europei. În țară există puține plantații de agriș, deoarece agricultorii români mizează mai mult pe plantațiile de zmeur, afin, mur și coacăz negru. Zonele în care se cultivă, totuși, agrișul sunt: Cluj, Mureș, Baia-Mare și Sălaj.

agrise1_agro-2
Agrișele, mai puțin cunoscute în România FOTO: Agrointeligența

Investiția într-o plantație de agriș se ridică la 7.000 de euro și este considerată una dintre cele mai bune investiții în agricultură în momentul de față. Prețul minim pentru un kilogram de agrișe variază între șase și șapte lei. Plantația începe să rodească după doi ani și se obține, în medie, o producție de șase sau șapte tone de fructe pe hectar. În plus, agrișul poate aduce profituri de aproximativ 20.000 de euro pe an, iar investiția se recuperează în primii doi ani de agricultură.

Fructele pot fi consumate sub formă de supe, compoturi pregătite pentru iarnă, mai pot fi folosite pentru aromarea diferitelor mâncăruri și prăjituri.

Ricinul

Deși în perioada comunistă, culturile de ricin erau numeroase și se găseau pe suprafețe întinse, sunt puțini cei care au auzit de această plantă și sunt și mai puțini cei care se încumetă să înființeze o asemenea plantație.

ricinus communis
Ricinul se poate planta pe orice tip de sol FOTO: Agrointeligența

Ricinul este o plantă care crește pe orice tip de sol, însă are nevoie de o toamnă târzie, de aceea este recomandată cultivarea acesteia în partea de sud a României. De asemenea, nu necesită fertilizare și nici irigare însă pregătirea terenului este esențială. Solul are nevoie de o arătură adâncă, trebuie să fie fertil, bogat în substanțe nutritive.

Pentru înființarea unui hectar de ricin este necesară o investiție de 1.500 de euro. Pregătirea terenului costă aproximativ 300 de euro, iar cheltuielile cu sămânța se ridică la 1.200 de euro.

Din cultura de ricin se poate obține un profit de aproximativ 36.000 de euro, producția medie înregistrând circa 1.600 de kilograme/hectar. Iar prețul minim pentru semințe este 100 de lei. Profitul crește considerabil prin procesarea semințelor și obținerea uleiului de ricin.

Goji

Goji este originar din China, și e adesea denumit  „elixirul tinereții”. În România, fructele goji au început să fie din ce în ce mai cunoscute datorită proprietăților medicinale: ajută în lupta contra hipertensiunii arteriale, diabetului zaharat, cancerului de prostată, colesterolului din sânge și problemelor de vedere.

FOTO: Wikipedia.org
FOTO: Wikipedia.org

De precizat că plantația de Goji este o afacere profitabilă, dar necesită o investiție inițială ridicată în comparație cu celelalte culturi exotice. Adrian Nicolae este un agricultor din București care așteaptă un profit generos de pe urma plantației. Acesta a investit până acum 40.000 de euro în pepiniera sa de la Brașov.

Prețul mediu pentru un kilogram de goji este 10 euro, însă dacă cultura este și certificată ecologic, acesta poate crește. Pentru fructele proaspete de goji bio, fermieri din Grecia și Spania au declarat că au câștigat 20 euro pentru un kilogram, scrie Agrointeligența.ro.

 

 

 

Share on Facebook0Share on Google+2Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone