Complexul Energetic Hunedoara şi-a redus pierderile în primele nouă luni, dar şi afacerile

La Complexul Energetic Hunedoara lucrează în jur de 6.000 de angajaţi la minele de cărbune Lupeni, Lonea, Livezeni şi Vulcan şi la termocentralele Mintia şi Paroşeni FOTO: Adevărul
Complexul Energetic Hunedoara (CEH), producătorul de enerrgie care a ieşit recent din insolvenţă, şi-a redus pierderile cu 30% în primele nouă luni din acest an, faţă de perioada similară din 2015, până la 181,9 milioane de lei, dar a înregistrat şi o scădere a cifrei de afaceri, cu 27%, până la 291,5 milioane de lei, arată datele transmise de companie la solicitarea agenţiei News.ro.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

„Intrarea în insolvenţă la începutul anului 2016 a CEH SA a condus la o serie de măsuri care au determinat reducerea cheltuielilor de personal faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent“, arată reprezentanţii companiei.

Denunţarea contractului colectiv de muncă a determinat neacordarea unor drepturi de personal. Pierderile companiei au fost mai mici în acest an şi datorită aplicării unui program de întrerupere temporară controlată a activităţii, în special pentru personalul indirect productiv. „De asemenea, un alt motiv prin care s-a redus pierderea în primele nouă luni din 2016 este şi faptul că, pe perioada în care societatea s-a aflat în procedură de insolvenţă, s-a suspendat calcularea şi înregistrarea în contabilitate a majorărilor şi penalităţilor de întârziere calculate pentru neplata datoriilor în termen atât pentru bugetul consolidat al statului, cât şi pentru furnizori“, menţionează reprezentanţii companiei.

Pe de altă parte, cifra de afaceri a Complexului Energetic Hunedoara a scăzut în primele nouă luni cu 27%, la 291,5 milioane de lei, din cauza scăderii producţiei de energie, dar şi a preţului de vânzare.

Oficialii complexului spun că veniturile înregistrate în primele nouă luni din acest an au fost mici faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent pe de o parte din cauza diminuării producţiei şi, pe de altă parte, ca urmare a condiţiilor de piaţă. „Complexul Energetic Hunedoara utilizează cel mai scump combustibil acţionând într-un sistem concurenţial inechitabil pe piaţa de energie, în care preţul de vânzare este coborât artificial de către sectoarele energiei regenerabile, care urmăresc în principal obţinerea profitului din certificate verzi şi nu din preţul efectiv al energiei“, spun reprezentanţii producătorului de energie.

CEH a livrat în primele nouă luni ale acestui an o cantitate de 984.687 MWh energie electrică, mai puţin cu aproape 24% faţă de perioada similară din 2015, de 1,28 milioane MWh. Cantitatea de energie termică livrată a scăzut cu 18%, la 66.346 gcal, de la 80.729 gcal la 31 octombrie 2015.

Complexul Energetic Hunedoara a ieşit din insolvenţă, după ce Curtea de Apel Alba Iulia a decis săptămâna trecută să anuleze decizia Tribunalului Hunedoara prin care, în luna iunie a acestui an, a fost deschisă procedura în acest sens. Decizia Curţii de Apel Alba Iulia este definitivă.

Conform tabelului de creanţe întocmit de administratorul judiciar, datoriile Complexului Energetic Hunedoara se ridică la 1,43 miliarde de lei.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone