Comisia Europeană a găsit că Volkswagen a încălcat legile privind protecţia consumatorilor în 20 de state ale UE în scandalul emisiilor

Volkswagen a vândut 11 milioane de autovehicule care trişează în privinţa emisiilor, din care 8,5 milioane în Europa, dar nu oferă consumatorilor acelaşi gen de despăgubiri ca în SUA FOTO: Guliver / Getty Images
Comisia Europeană a descoperit că grupul german Volkswagen a încălcat legislaţia privind protecţia consumatorilor în 20 de state membre ale Uniunii Europene în privinţa trişării testelor de poluare, potrivit unor surse din cadrul Executivului de la Bruxelles, citate de către ziarul german „Die Welt“, scrie Reuters.

Între actele încălcate de nemţi se află Directiva privind Practicile Comerciale Incorecte şi Directiva privind Vânzările către Consumatori şi Garanţiile, care interzice companiilor să exagereze beneficiile de mediu ale produselor lor atunci când încearcă să le vândă clienţilor.

Volkswagen a recunoscut în toamna anului trecut că a instalat softuri care trişează în cadrul testelor de emisii pe 11 milioane de vehicule comercializate la nivel mondial, din care 8,5 milioane vândute în Europa şi aproximativ 500.000 în SUA. Totuşi, în SUA, grupul auto oferă compensaţii totale în valoare de 15 miliarde de dolari, plus 1,2 miliarde de dolari oferite dealerilor auto.

În schimb, în Europa, Volkswagen nu oferă nimic clienţilor afectaţi, doar repararea problemelor.

Elzbieta Bienkowska – comisarul european pentru Industrie – a cerut în mod repetat Volkswagen să acorde clienţilor săi europeni afectaţi de scandal acelaşi gen de despăgubiri, iar, în lipsa unui răspuns încurajatori, a mai spus că este de datoria justiţiei din fiecare ţară UE să determine dacă pot primi compensaţii şi consumatorii europeni.

Pentru a se asigura că sunt trataţi corect, Vera Jourova – comisarul european pentru Protecţia Consumatorilor – a scris asociaţiilor de profil din UE pentru a colecta informaţii. Jourova lucrează cu grupurile de protecţia a consumatorilor pentru a pune presiune pe Volkswagen şi a afirmat pentru „Die Welt“ că încă analizează răaspunsurile primite.

„Dar deja pare că Volkswagen a încălcat în mod clar legile europene privind protecţia consumatorilor din cea mai mare parte a statelor membre. De aceea consider necesar să ne implicăm pentru a ne coordona la nivel european“, a mai spus Jourova, potrivit „Die Welt“.

Oficialul european se va întâlni zilele următoare cu reprezentanţi ai grupurilor de protecţie a consumatorilor pentru a discuta strategia în privinţa solicitării compensaţiilor de la Volkswagen.

Grupul german profită de legislaţia diferită din Europa, care slăbeşte şansele unei soluţii generale pentru toţi cei păgubiţi, precum în SUA.