Cel mai ruşinos moment de la „Hell’s Kitchen“: soţia lui chef Dumitrescu a trimis mâncarea înapoi în bucătărie

În ediţia „Hell's Kitchen - Iadul Bucătarilor“ din această seară concurenţii s-au aflat în postura de a găti pentru familiile celor trei chefi. Totodată, au fost aleşi cei şase concurenţi care vor purta tunicile negre, semn al trecerii la un nivel superior, scrie Adevărul.

În această seară, în restaurantul „Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor“, concurenţii s-au aflat în faţa unei noi provocări: au fost nevoiţi să gătească pentru familiile celor trei chefi. Astfel, în service-ul din această seară, la masa VIP au fost aşezaţi copii ai lui chef Sorin Bontea, surorile lui chef Cătălin Scărlătescu şi soţia şi naşii chefului Florin Dumitrescu.

Strategiile se ascut, uzurpările sunt tot mai aprige, iar cerinţele sunt tot mai ridicate, având în vedere că cei rămaşi în concurs sunt din ce în ce mai aproape de premiul cel mare. Aşadar, orice abatere poate fi aspru taxată de către membrii juriului, pretenţiile fiind din ce în ce mai mari. Greşeli precum cele comise de Tavi în service-ul anterior nu mai sunt permise. Acesta a reuşit să dea jos trei porţii de foie gras, ba chiar a reuşit să se accidenteze, arzându-se cu ulei încins. O altă probă care le-a dat bătăi de cap concurenţilor în episodul anterior a fost aceea în care au fost nevoiţi să alerge după porci, pentru a descoperi meniurile ce trebuiau gătite, meniuri înscrise pe colierele aflate la gâtul animalelor.

Ediţia din această seară ne-a dezvăuit şi cine sunt cei şase concurenţi care au primit tunicile negre, semn al trecerii la un nivel superior în bucătărie.

De această dată, concurenţii au fost deşteptaţi de un echipaj militar, în sunete de trompetă. Aceştia au fost zoriţi de către soldaţi să se pregătească mai repede, pentru a se pregăti de înviorare. Fire mai exhibiţionistă, Kinga s-a dezbrăcat în faţa cadrelor militare.

Apoi, mobila a fost dată la o parte şi exerciţiile de înviorare au început. De la încălzire, până la flotări, fandări şi abdomene, concurenţilor le-au fost fortaţe limitele din punct de vedere fizice. La întâlnirea cu chef Florin, acesta din urmă le-a cerut membrilor celor două echipe să pregătească un meniu de haute cuisine pentru oaspeţi.

Membrii celor două echipe au fost nevoiţi să întocmească un meniu spre a le fi servit unui grup de soldaţi care au luptat în Afganistan, dar şi soţiilor acestora.

În timp ce echipa roşie a venit cu o supă de fructe de mare, pregătită de Angi, dar şi cu chutney, morcov, ţelină şi creveţi din partea Kinkăi, starterele echipei albastre au constat în sain jaques pe pat de ardei şi bacon, pregătit de Augustin, precum şi cremă de midii cu bacon, sub semnătura lui Tavi.

La main couse-uri, concurenţii cu tunici albastre au dat lovitura. Denis a pregătit o farfurie care a atras laudele celor trei membri ai juriului. Porţia de baby calamar umplut cu ceapă şi ardei verde l-a făcut pe chef Dumitrescu să declare: „Asta e a ta, ai făcut-o tu ? Pentru că e wow!“ De asemenea, Dany a uimit cu îndrăzneala sa de a combina cotletul de miel cu creveţi.

Pentru felul principal, bucătarii din echipa roşie au servit calamar umplut cu peşte şi salată de fenel cu busuioc, creaţia lui Cătălin, şi piept de raţă cu crochete de cartofi, gătit de Mihaela.

Deşi scorul a fost unul strâns pe toată durata degustării, echipa albastră a reuşit să câştige proba, iar meniul lor a fost pregătit pentru a le fi servit ofiţerilor şi soţiilor acestora.

După ce au reuşit să facă un service impecabil pentru membrii armatei române, chef Dumitrescu i-a scos pe toţi concurenţii în faţă, pentru a fi aplaudaţi de către clienţii lor.

chef florin dumitrescu

 

Naşii şi soţia lui chef Florin Dumitrescu au fost oaspeţii restaurantului FOTO Antena 1

Pentru că au câştigat proba, componenţii echipei albastre au mers la tir cu arme şi, apoi, au luat masa la o pizzerie. Pe de altă parte, perdanţii probei au fost nevoiţi să demonteze ţarcul de afară şi să pregătească staţiile pentru service-ul de seară. În timp ce învingătorii se distrau în oraş, fetele din bucătăria roşie s-au confruntat cu furia lui Cătălin, care nu a putut accepta prea uşor că echipa din care face parte nu a câştigat proba.

În această seară, clienţii restaurantului „Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor“ au fost membrii familiilor celor trei chefi. Echipa albastră a gătit pentru surorile lui Cătălin Scărlătescu. În schimb, echipa roşie a gătit pentru copiii lui chef Bontea, dar şi pentru soţia şi naşii lui Florin Dumitrescu.

În timp ce concurenţii cu tunici albastre scoteau starter după starter, din bucătăria roşie nu a ieşit nimic în prima jumătate de oră. Apoi a urmat cel mai ruşinos moment de la „Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor“, acela în care soţia lui chef Dumitrescu a primit un preparat mult prea sărat şi s-a văzut nevoită să îl trimită înapoi.

surori chef

Surorile lui chef Cătălin Scărlătescu în restaurantul „Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor“ FOTO Antena 1

Echipa a reuşit a reuşit să termine service-ul, în timp ce echipa roşie a rămas cu trei mese neservite.

Concurenţii care au primit tunică neagră se vor descurca pec ont propriu din service-ul viitor şi nu se vor mai face nominalizări. Cei care au trecut la un nivel superior în bucătărie sunt Cătălin, Tavi, Dany, Kinga, Augustin şi Denis. Elimininate au fost Mihaela şi Angi.