Ce se va întâmpla cu China? Amintiți-vă de colapsul economiei ceaușiste din anii ’80

Partidul comunist chinez mai are resurse limitate pentru a menține creșterea celei de-a doua mari economii a lumii FOTO: AP
Actuala politică a Chinei este foarte asemănătoare celei promovate de Nicolae Ceașescu, a unei economii susținute de investiții masive și exporturi. Tranziția la o economie de piață bazată pe cerere și ofertă pare să rămână doar himeră, în ciuda teoriei "o țară-două regimuri".

Partea capitalistă a economiei este limitată la doar câteva zone de dezvoltare specială, în rest prevalând economia socialistă de eradicare a noii societăți. Idei care par desprinse din cuvântările lui Nicolae Ceaușescu la congresele PCR.

Economia Chinei este departe de a fi o clonă a celei americane, care se bazează pe un consum de 18.000 miliarde de dolari. China este de fapt o economie aproape identică cu cea a României de până în 1989, ridicată la scara unei populații de 1,3 miliarde de locuitori.

Boom-ul de partid

Turbo-capitalismul de care vorbea George Friedman la sfârșitul anilor ’90 este de fapt un comunism împănat cu elemente capitaliste restrânse în granițele unor zone de dezvoltare specială.

Liderii chinezi nu sunt mari specialiști în administrație și nici manageri performanți. În realitate, sunt activiști creați la școala partidului comunist, obișnuiți să controleze orice activitate din țară. Deosebirile față de cadrele din partidul frățesc din România sunt doar de nuanță, nu fundamentale.

Succesul unei dezvoltări uimitoare pe parcursul a doar 30 de ani este absolut remarcabil. Însă nu trebuie uitat că la baza acestui boom stă continua îndatorarea. Nu a statului, ce-i drept, ci a companiilor și a populației. Unii analiști aseamănă funcționarea mecanismelor economice cu o structură de tip Ponzi. Acestea sunt fonduri de investiții care fac profituri din noi depuneri, asemenea FNI sau Caritas. Iar schemele Ponzi n-au decât un singur final: falimentul.

Print

În ultimele două decenii, expansiunea economică a atins incredibila cotă de 56 de ori, China ajungând pe locul doi mondial. Pentru aceasta s-a sacrificat absolut tot, de unde și prefixul “turbo” asociat capitalismului chinezesc. Practic, nu s-a ținut cont de protecția mediului, de asigurări medicale, de poluare sau protecție socială.

Cu deprecierea abruptă a yuanului de 60% în 1994 s-a creat boomul exporturilor. Acest lucru a fost posibil pentru că datoria totală nu depășea 500 miliarde de dolari. Acum această datorie trece de 28.000 de miliarde de dolari. Din această cauză nu mai este posibilă creșterea competitivități prin deprecierea monedei naționale.

De exemplu, siderurgia chineză a crescut de 11 ori pe parcursul ultimilor 20 de ani, de la 125 milioane de tone – ceea ce oricum era peste SUA sau Japonia la mijlocul anilor ’90 – la 1,1 miliarde de tone de oțel lichid anul trecut. Este de altfel obiectivul pe care și-l propusese și Ceaușescu, o producție de un milion de tone pe cap de locuitor. Însă nici China nu are la ce să folosească atât de mult oțel, după cum nici nu poate exporta atât de mult încât să acopere întreaga capacitate de producție, chiar și cu prețuri de dumping.

Supradimensiontă și scăpată de sub control

De fapt, oțelăriile chinezești sunt deja în criză, cu o scădere a producției de 5% față de aceași perioadă a anului trecut, cu prețuri mai mici cu 26% față de luna ianuarie și 40% sub maximul de acum trei ani. Pe parcursul primului semestru, unitățile siderurgice au înregistrat pierderi de 3,5 miliarde de dolari, iar cererea scade în continuare.

În viitorul apropiat, China va fi forțată să închidă aproape jumătate din capacitățile de producție, 400 – 500 milioane de tone, odată cu trecerea boomului din construcții, iar restul lumii va institui bariere pentru exporturile chinezești. Este urmarea firească a investițiilor greșite făcute însă pe o scară fără precedent. Căderea industriei metalurgice va avea efecte grave, mai ales în zonele monoidustriale, șomaj ridicat și dereglări în lanțul de producție de fier și oțel.

De asemenea, lucrările de infrastructură sunt supradimensionate până la nivelul absurdului, de la imensele cuptoare de calcinare pentru producția cimentului, la producătorii de utilaje de construcții, la fabricile de agregate și vânzătorii de terenuri pentru investiții. Pare de necrezut, dar China a consumat în doar trei ani mai mult ciment decât SUA în tot secolul trecut! Între 2011 și 2013, în China s-au folosit 6,6 miliarde de tone de ciment, față de cele 4,5 miliarde de tone de ciment ale SUA din intervalul 1901-2000.

Pe scurt, instrumentele de control ale economiei chineze nu mai dau rezultate și n-o pot stabiliza. Dar de frica pierderii controlului și pentru a evita colapsul inevitabil, conducerea de la Beijing va recurge la politica de represiune pentru a preîntâmpina revoltele populare.

Însă acest lucru ar putea amplifica exodul de capitaluri din China, ceea ce ar pune presiune pe cursul de schimb al yuanului.