Ce evenimente vor marca deschiderea sezonului pe litoral

Mamaia va fi și anul acesta stațiunea cu cele mai multe evenimente organizate pentru turiști FOTO: Mediafax
Minivacanța de 1 mai i-a făcut pe operatorii din turism de pe litoral să se grăbească la deschiderea unui nou sezon, chiar dacă acest lucru se petrece, în mod normal după prima jumătate a lunii iunie.

Agențiile de turism și hotelierii, în special cei din Mamaia au pregătit pentru începutul lunii mai mai multe evenimente care să atragă turiștii care au ales să petreacă Paștele pe litoral.

„Hotelierii s-au pregatit din timp cu pachete de cazare si oferte speciale. Ca in fiecare an, cluburile vor surprinde placut prin petrecerile organizate, festivaluri de muzica, cu invitati pe masura, DJ internationali. Centrele balneo – spa sunt deschise iar turistii nu trebuie decat sa se bucure de zilele libere, pe o vreme frumoasa, conditiile meteo anuntandu-se a fi favorabile“, se arată într-un comunicat de presă al Asociației Litorral – Delta Dunării.

Reprezentanții asociației au anunțat și o premieră. La 28 aprilie, în Mamaia, se va deschide primul hotel tematic de pe litoral, Hotel Bicaz Pirates Resort. Acesta va avea ca tematică filmul Pirații din caraibe.

„Deschidem in forta Sezonul oficial pe Litoralul Romanesc, destinatia turistica vedeta a verii in Romania. Pachete atractive de minivacanta pentru toate gusturile si bugetele, evenimente si distractie in toate statiunile, hoteluri, cluburi, restaurante si atractii pregatite pentru primii turisti si eforturi clare din partea autoritatilor locale. Primaria Constanta este, in continuare, leader intre autoritatile publice locale de pe Litoral, in privinta interesului pentru dezvoltarea si promovarea turismului. Cel mai mare grad de ocupare se va inregistra in Mamaia, Vama Veche si Eforie“, a declarat Corina Martin, președintele Asociației Litoral – Delta Dunării.