CCR a respins conversia la curs istoric a creditelor în franci elveţieni. Împrumutații, încurajați să își dea casa în plată

Elena Deacu 07-02-2017
Avocatul Gheorghe Piperea îi reprezintă pe clienţii băncilor în procese pentru conversia la curs istoric FOTO: David Muntean
Conversia creditelor în franci elveţieni la curs istoric a fost declarată neconstituţională de Curtea Constituţională a României. Această decizie va încuraja împrumutaţii să îşi dea casa în plată, susţine avocatul Gheorghe Piperea.
Share on Facebook11Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

Guvernul Cioloş a sesizat CCR cu privire la neconstituţionalitatea legii în data de 24 octombrie 2016. Curtea a admis excepţia şi a stabilit aşadar că legea este neconstituţională cel puţin din două mari motive.

Primul, potrivit preşedintelui Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, este că legea încalcă grav principiul bicameralismului, în sensul că de la propunerea legislativă care a început la Senat şi până la actul adoptat de Camera decizională există o diferenţă substanţială. Senatul a adoptat legea în formula pe care au redactat-o iniţiatorii, iar la Camera Deputaţilor au fost modificate practic aproape toate articolele. Potrivit avocatului Gheorghe Piperea, acest argument înseamnă însă că ideea de Cameră decizională este neutralizată.

Valeriu Dorneanu motiveasă însă că faptul că a doua Cameră este decizională nu înseamnă că poate să adopte legea într-un mod numai al ei propriu „pentru că trebuie să ţină cont de expresia textelor pe care le-au adoptat cei din prima Cameră”.

CCR a respins legea, de asemenea, şi pe fond, considerând că soluţia pe care a adoptat-o Camera Deputaţilor, de reconversie a creditelor din franci elveţieni în lei la data încheierii contractului, ”este greşită şi nu corespunde niciunor directive europene”, potrivit News.ro.

Avocatul Gheorghe Pipera a precizat că prin această decizie ne vom întoarce la situaţiile cu procese suspendate, Legea 193/2000 şi celelalte reglementări în domeniu. „Calea rezolvării simple şi rapide a acestei probleme pe temei legislativ, printr-o lege, este în momentul de faţă neutralizată. Iar apelul, având în vedere această decizie ciudată, în contradicţie cu decizia de la legea dării în plată, probabil va fi respins”, a spus el.

Potrivit lui, calea de urmat rămâne cea a proceselor colective pe care le face ANPC, de exemplu, sau calea proceselor individuale care fie sunt pe rol, fie urmează să fie declanşate.

„În momentul de faţă, un sfert dintre hotărâri sunt favorabile consumatorilor, trei sferturi sunt favorabile băncilor, nu ştiu dacă se va inversa acest trend. O să ne judecăm în continuare, dar oamenii sunt la capătul puterilor deoarece în acele dosare unde pierd procesele costurile judiciare sunt imense”, a spus Piperea.

El a precizat că decizia îi va descuraja pe oameni şi ea face ca acele cazuri, reduse ca număr, de dări în plată să se multiplice cu 10, cel puţin. Potrivit lui, sunt 55.000 de oameni care au credite imobiliare în franci elveţieni, iar probabil aceştia o să înceapă să îşi dea casele în plată.

Avocatul Adrian Cuculiş a declarat că decizia reprezintă o palmă usturătoare dată împrumutaţilor în franci elveţieni, însă nu trebuie să confundăm legea  cu efectele pe care le pot avea hotărârile instanţelor.

„Cei ce au dosare pe rol, cei ce încă nu au chemat băncile în judecată pe aspectul îngheţării cursului nu sunt afectaţi”, a spus el, precizând că decizia trimite fiecare debitor în faţa instanţei pe tema îngheţării cursului, iar declararea neconstituţionalităţii amână nedefinit rezolvarea situaţiei.

Deputatul PNL Daniel Zamfir a declarat că cei cu credite în franci elveţieni şi nu numai au posibilitatea ca, „în baza principiului impreviziunii, care a fost definit foarte exact de CCR, pot solicita în momentul acesta băncilor să le reechilibreze contractul. (…) În situaţia în care băncile nu sunt de acord, evident că un judecător o va face. Vestea bună e că judecătorul care o va face are un reper, gradul de îndatorare pe care BNR l-a stabilit, de 30% din venituri”. 

Share on Facebook11Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone