Carnagiu financiar din cauza Brexitului. Trei fonduri imobiliare britanice şi-au suspendat activitatea, lira sterlină a scăzut cu 12% de la vot, petrolul cu 5%

Brexitul provoacă dureri de cap finanţiştilor FOTO Guliver / Getty Images
Carnagiu financiar pe bursele din lumea întreagă din cauza Brexitului: trei fonduri imobiliare din Marea Britanie, dintre care unul administrat de Aviva, şi-au suspendat activitatea din cauza grabei cu care investitorii s-au calcat în picioare pentru a ieşi din acţionariat, în vreme lira sterlină s-a depreciat şi mai mult în faţa dolarului american, ajungând acum la un declin total de 12% după anunţarea rezultatelor refendumului.

Lira sterlină a scăzut miercuri sub pragul de 1,30 unităţi pentru un dolar, moneda britanică tranzacţionându-se la un moment dat chiar şi la 1,2798 unităţi pentru un dolar american, pentru ca ulterior să revină la 1,2986 unităţi pentru dolar. Nivelul este oricum cel mai slab din 1985 încoace.

Moneda este vulnerabilă din cauza deficitului de cont curent de 7% din Produsul Intern Brut (PIB) al Marii Britanii, iar investitorii sunt îngrijoraţi că societăţile din această ţară nu vor mai avea acces la piaţa europeană, ceea ce ar afecta mai departe exporturile în ţările Uniunii Europene. Cum mai puţini bani ar intra în ţară, atunci valoarea lirei scade.

Imobiliarele, în vrie

De asemenea, investitorii sunt îngrijoraţi din cauza pieţei imobiliare. Aceasta a fost susţinută în ultimii ani de cumpărarea de mari proprietăţi ca urmare a afluxului de oligarhi din Rusia, de prinţi arabi sau a investiţiilor chineze.

Deja un număr de trei fonduri imobiliare britanice cu active totale de 10 miliarde de lire sterline şi-au suspendat activitatea din cauza turbulenţelor, scrie Reuters. Unul dintre aceste fonduri era operat de către asigurătorului britanic Aviva, în vreme ce altul era manageriat de către Standard Life.

Suspendarea de marţi operaţiunilor fondului Aviva Investors Property Trust, cu active de 1,8 miliarde lire sterline (2,1 miliarde euro), survine la o zi după ce asiguratorul Standard Life a anunţat că a sistat tranzacţiile derulate de fondul specializat în proprietăţi comerciale Standard Life Investments UK Real Estate Fund, din cauza numărului mare de investitori care şi-au retras banii după referendumul de acum două săptămâni.

La fel ca Aviva, Standard Life a invocat circumstanţe excepţionale pe piaţa britanică. Standard Life Investments, care administrează un portofoliu în valoare de 2,9 miliarde lire (3,4 miliarde euro).

Al treilea fond în cauză este M&G Investments, cu active de 4,4 miliarde de lire sterline. Evaluatorii au avertizat că preţul clădirilor de birouri din Londra ar putea scădea cu 20% în următorii trei ani dacă Marea Britanie părăseşte UE.
După declanşarea crizei din 2008, investitorii au luat cu asalt fondurile imobiliare, forţându-le să îşi suspende operaţiunile din cauza retragerilor, potrivit Bloomberg. Ulterior, acest lucru a contribuit la scăderea pieţei imobiliare, ceea ce a dus la un colaps de 40% al preţurilor faţă de vârfurile înregistrate anterior.

Petrolul scade puternic

De asemenea, şi preţul petrolului a scăzut cu 5%, acesta ajungând acum 47,84 dolari pe baril, în timp ce în SUA ţiţeiul este tranzacţionat cu 46,43 dolari. Pe lângă temerile privind o încetinire a activităţii economice, petrolul s-a ieftinit şi din cauza revenirii producţiei în Nigeria, dar din cauza faptului că două mari companii libiene de petrol au agreat să fuzioneze, ceea ce va duce la exporturi şi mai mari din statul nord-african. Momentan, producţia de petrol din Libia este doar un sfert din capacitatea de 1,5 milioane de barili pe zi, astfel că acordul privind unitatea ţării şi fuziunea companiilor va duce la creşterea extracţiei pentru National Oil Company (NOC).