Care au fost domeniile unde angajaţii s-au bucurat de cele mai mari creşteri salariale în 2015

În rafinării şi cocserii se câştigă cel mai mult, iar în turism sunt cele mai mici salarii
Anul trecut, pe fondul scăderii preţurilor şi al majorării salariale în sectorul de stat, puterea de cumpărare a crescut pentru angajaţii din aproape toate domeniile. În aviaţie, sănătate, învăţământ şi administraţia publică salariul mediu real a crescut cu peste 20%.
Share on Facebook6Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

În premieră pentru perioada postdecembristă, media generală a preţurilor – rata inflaţiei – a scăzut în 2015 (cu 0,9%) şi, în acelaşi timp, media salariilor a crescut (cu peste 13%), reiese din datele centralizate la Institutul Naţional de Statistică (INS).

Cei doi factori au determinat o creştere consistentă a puterii de cumpărare, reflectată în salariul real (majorare ajustată cu inflaţia), în aproape toate sectoarele din economie.

La nivelul câştigului mediu pe economie, care a ajuns în decembrie 2015 la 2.114 lei net, creşterea a fost de 13,2% faţă de decembrie 2014 şi de 10,2% faţă de noiembrie 2015.

Creşterile cele mai mari ale salariului real au fost consemnate, în 2015, în domeniile aviaţie (+36,8%), sănătate (+27,5%), învăţământ (+26,3%) şi administraţie publică (+22,6%).

Citiţi şi: Salariile vor creşte cu 5% la Dacia, iar angajaţii vor primi şi o primă de 1.430 de lei pentru rezultatele din 2015

Scăderi – dar nu accentuate, ci de data aceasta diminuate de inflaţie – au fost înregistrate doar în industria extractivă (-5%) şi în sectorul de producţie a energiei electrice şi termice (-1,2%).

Decembrie, luna primelor şi a creşterilor

În decembrie, nivelul salariul mediu net a fost mai mare faţă de noiembrie în majoritatea domeniilor din economie, datorită acordării unor prime de Sărbători, dar şi pentru că Guvernul a decis să majoreze salariile bugetarilor.

Cele mai semnificative creşteri au fost în silvicultură şi exploatare forestieră (cu 43,9%), în cocserii, rafinării, transporturi pe apă şi activităţi de editare (între 35,5% şi 40%), urmate de transporturi aeriene, logistică, salubritate, fabricarea hârtiei şi sectorul bancar (cu 21,5% – 29,5%).

Câştigurile din decembrie au fost mai mari cu 15%-19% faţă de cele din noiembrie în industria metalurgică, producţia de medicamente, extracţia cărbunelui, fabricarea calculatoarelor, telecomunicaţii şi hidrotehnie.

Citiţi şi: Mugur Isărescu: Creşterea salariilor este inevitabilă în România, dar trebuie făcută prudent, „câte puţin“. Politicienii dau prea mult

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale salariului mediu net din decembrie faţă de luna precedentă în administraţia publică (+10,7%), învăţământ (+9,4%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (+4%) „ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice“, precizează INS, într-un comunicat.

Creşte decalajul dintre minim şi maxim

În decembrie 2015, cele mai mari câştiguri au fost înregistrate în fabricarea produselor de cocserie şi a celor din prelucrarea ţiţeiului, de 5.633 de lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, de 1.165 de lei.

Practic, salariul maxim a fost de cinci ori mai mare decât cel minim, după ce, în aceeaşi lună din 2014, maximul a fost de „doar“ patru ori mai mare decât minimul.

evolutie salarii4

Share on Facebook6Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone