Bucureștiul imobiliar: iată zonele unde au scăzut și unde au crescut prețurile apartamentelor

În zonele de est, sud, şi vest ale Capitalei, preţurile medii solicitate de proprietari au suferit o scădere de 1,87%, de la 52.000 de euro, media pentru 2014, la 51.025 de euro, în 2015 FOTO: Mediafax
Preţurile solicitate de proprietarii de apartamente din zonele centrale, semicentrale şi de nord ale Bucureştiului au crescut în 2015 cu 4,6%, iar în estul, sudul şi vestul Capitalei au scăzut cu 1,87%.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

„Dacă în anul 2014, preţul mediu solicitat pentru aceste apartamente (din centru, semicentru şi nord, n.r.) se situa la 65.000 de euro, în 2015, valoarea a crescut la 68.000 de euro. Cu excepţia lunii ianuarie, când entuziasmul proprietarilor creşte, cele mai ridicate valori medii din 2015 s-au înregistrat în lunile noiembrie şi decembrie: 69.000 de euro, respectiv 70.000 de euro. Comparativ cu decembrie 2014, în decembrie 2015, valoarea este cu 5.000 de euro mai mare”, potrivit unei analize a HomeFinders, citată de Mediafax.

În zonele de est, sud, şi vest ale Capitalei, preţurile medii solicitate de proprietari au suferit o scădere de 1,87%, de la 52.000 de euro, media pentru 2014, la 51.025 de euro, în 2015. Cele mai mari valori de anul trecut au fost înregistrate, cu excepţia lunii ianuarie, în lunile septembrie (51.500 de euro) şi decembrie (52.000 de euro).

Preţurile solicitate pentru apartamentele din București au avut, în 2015, un parcurs diferit faţă de cel din 2014, pe ambele segmente de piaţă. După o stabilizare în lunile de primăvară, când preţurile s-au menţinut, în iunie s-a înregistrat cea mai mică valoare, iar în decembrie preţurile au crescut cu 1,5% comparativ cu noiembrie. Astfel, decembrie este a doua lună cu cele mai mari preţuri din an, după ianuarie.

În ultima lună a anului trecut, preţurile apartamentelor de două camere din semicentrul, centrul şi nordul Bucureştiului au atins pragul de 60.000 de euro, ceea ce înseamnă o creştere de 3,44% comparativ cu noiembrie. Apartamentele de trei camere din aceste zone s-au menţinut la aceeaşi valoare, de 79.000 de euro, iar preţurile celor de patru camere au scăzut cu 9,52%.

În estul, sudul şi vestul Capitalei s-au consemnat creşteri de preţ pentru toate cele trei tipuri de apartamente. Cea mai mare creştere, de 2,85%, au înregistrat-o apartamentele de patru camere, care, în decembrie, s-au situat în jurul valorii de 72.000 de euro. O creştere de două procente s-a înregistrat pentru apartamentele de două camere, care au atins valoarea de 45.900 de euro. În cazul apartamentelor de trei camere, aprecierea a fost de doar 0,16%, de la 59.900 de euro la 60.000 de euro.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone