Calendarul fiscal al lunii august. Ce declaraţii trebuie să depuneţi la Fisc

Elena Deacu 01-08-2017
Luna august le aduce companiilor obligativitatea de a depune raportările contabile pentru prima jumătate a acestui an. Ele trebuie să depună aceste raportări indiferent că au ales raportare pe an calendaristic sau pe an financiar diferit până la data de 16 august.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

De asemenea, tot în această lună, până pe 25 august, companiile din domeniul farmaceutic trebuie să declare şi să plătească taxa „clawback” aferentă trimestrului II din 2017. Aceasta taxă este datorată de către deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor.

Alte termene relevante în luna august, potrivit profit.ro:

16 august – depunerea declaraţiilor Intrastat;

25 august –  termenul maxim de depunere şi de plată a contribuţiilor aferente pentru următoarele obligaţii:

– Declaraţiile de TVA (Decontul de TVA – formular 300; Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare – formular 390; Decontul special de taxă pe valoarea adăugată – formular 301; Declaraţia privind sumele rezultate din ajustarea/corecţia ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată – formular 307; Declaraţia privind taxa pe valoarea adăugată colectată, datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxa pe valoarea adăugată a fost anulat – formular 301);

– Declaraţia privind obligaţiile de plata la bugetul de stat (formular 100). Această declaraţie cuprinde taxele şi impozitele datorate de o societate, precum: Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi Impozitul obţinut şi reţinut persoanelor fizice din venituri cum ar fi dobânzi, premii, jocuri de noroc, transferul proprietăţilor imobiliare, accize;

– Declaraţia privind obligaţiile de plata a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate (formular 112). Această declaraţie se depune de către angajatori şi entităţile asimilate acestora;

30 august – Declaratia informativă privind livrarile/prestarile si achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional (formularul 394) aferentă lunii iulie.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone