Borc: Un fond suveran care să strângă acțiunile companiilor de stat ar profesionaliza guvernanța

Costin Borc, ministrul Economiei, consideră că înființarea unui fond suveran care să strângă acțiunile companiilor de stat este o măsură bună FOTO: Eduard Enea
Înființarea unui fond suveran care să strângă acțiunile companiilor de stat este o măsură bună, deoarece astfel poate fi „profesionalizată“ guvernanța corporativă, dar un astfel de fond trebuie să fie gestionat privat, corect și în afara intereselor politice, a declarat Costin Borc, ministru al Economiei, potrivit Agerpres.
Share on Facebook12Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

„S-au auzit foarte multe vorbe despre un fond suveran. Ambele partide mari prezintă o idee de fond suveran care să strângă acțiunile la întreprinderile de stat. Eu, personal, cred că e foarte bine și cred că primul lucru în care se va câștiga dintr-un astfel de fond este că vom putea să profesionalizăm guvernanța în aceste întreprinderi“, a declarat Borc.

Ministrul Economiei consideră că, în cadrul fondului suveran, companiile ar putea fi gestionate pe centre de competenţă.

„Noi ne-am referit până acum, pentru că acestea erau foarte vizibile, la Consiliu de Administrație, la director general, unde va fi nevoie de profesionalizare și de schimb de experiență și de adoptare de bune practici, în momentul în care se vor pune întreprinderile împreună într-un fond. Acesta va putea fi gestionat în felul următor: vor putea exista în acest fond câțiva poli, câteva centre de competență. Unele vor putea fi pe verticală, centre de competență strategică, și anume întreprinderile energetice, întreprinderile din transporturi, din minerit, metalurgie, servicii etc., iar altele vor fi centre de competență pentru direcția financiară, cum arată trezoreria, pentru achiziții, pentru resurse umane. În final, un director de resurse umane folosește aceleași bune practici fie că este la Transelectrica, fie că este la Plafar, un director de achiziții folosește aceleași bune practici fie că este la Transgaz, fie că este la CFR Marfă, și, atunci, va putea exista un transfer de competențe. Un director financiar foarte bun de la o firmă cu afaceri de 50 milioane lei va putea promova, în cadrul acestui fond, de la firma la care este la o firmă cu o cifră de afaceri de 100 milioane și apoi, dacă este cineva foarte bun, va urca director general de întreprindere”, a explicat ministrul Economiei.

În opinia lui, o astfel de profesionalizare la nivelul întreprinderilor, împreună, ar fi benefică, însă, din momentul în care va fi înființat, acest fond va trebui să fie gestionat privat, în afara intereselor politice.

Share on Facebook12Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone