„…cu cash colateral“

Share on Facebook8Share on Google+1Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone
credite bancare_getty
FOTO: Guliver / Getty images

 

Creditele doar cu cash colateral sunt o surpriză pentru cei care pătrund pentru prima dată în sistemul bancar românesc.

Încă de la sfârșitul anului ’90, era surprinzător să întâlnești credite în care colateralul reprezenta chiar și 140% din suma creditului (pentru a acoperi rezerva minimă de la acea vreme).

În timp, justificările raționale pentru o astfel de practică au evoluat.

La început, reprezenta un instrument bun pentru a da o „țeapă” băncilor. Maniera de „legare“ a colateralului la credit era deficitară, eroarea umana abundă, sistemele cedau exact când trebuie. Colateralul era decuplat de credit, în momentul încetării serviciului datoriei.

Ulterior, a reprezentat o manieră eficientă de arbitraj a rezervei minime, deoarece nu multe bănci introduceau acest instrument de politică monetară în calculul prețului or în considerentele de lichiditate. La o rezervă minimă de 40%, renta un astfel de arbitraj.

O alta justificare era remunerarea banilor personali in cazul colateralului cash si cheltuiala (deductibila sau nu) pe firma.

O altă justificare era utilizarea banilor deja parcați în străinătate în circuitul local fără ca posesorul să dea prea multe explicații. Aceasta este situația instrumentului cross-border în care colateralul cash stă într-o bancă din străinătate și se constituie în garanție pentru un credit luat în România, or pentru un instrument de tip scrisoare de garanție. Se întâlnesc frecvent la licitații, or la firmele străine în spatele cărora sunt români cu bani deja mutați afară.

O altă justificare era utilizarea banilor ținuți pe firmele/persoanele bidon de către deținătorii finali. Firmele/persoanele bidon sunt acele entități folosite de decidenții cu acces la resursele statului, dar care nu pot justifica în nume propriu respectivele tranzacții/afaceri. Se regăsesc în multe domenii, de la drumari, la domeniul feroviar, la cel farmaceutic etc. Firmele bidon colectează rezultatul capturii statului. Din când în când, persoanele ce realizează captura statului au nevoie de bani or de explozii în afacerile declarate. Pentru o emplozie în afacerile declarate, aceste persoane au nevoie de finanțare. Cum volumul afacerii nu justifică credite mari, firma/persoana bidon se oferă să pună cash colateral pentru a facilita „explozia” or accesul la un contract mare cu dedicație. Spălarea de bani este inclusă în pachet. Se repatriază banii, se spală și acționează și ca efect de multiplicator pentru persoana cu putere de decizie în capturarea statului. Domeniul IT abundă de astfel de situații. În aceste situații menționate, colateralul este reprezentat de cash aparținând firmei/persoanei bidon.

O altă categorie e reprezentată de șpaga cu spălare de bani. În cazul anumitor contracte nu era suficientă o atenție, ci s-a cerut și o facilitate de justificare a fondurilor primite și a spălării banilor. Structura e simplă. Cel care semnează contractul contractează un credit bancar. Pentru că nu poate oferi garanții pentru un astfel de credit, nici pe persoană fizică, nici pe firma oficial declarată, este nevoie de cash colateral. Cash colateralul vine de la persoana/firma direct interesată de contractul semnat, fie că e una de tip bidon, fie că nu. De această manieră, spaga prin credit cu cash colateral ajută la justificarea banilor și la spălarea acestora. Cash-ul primit „pe lângă“ plătește în tranșe mici și greu sesizabile creditul și ajută la „explozia“ în afaceri despre care vorbeam anterior. Când semnătura pe contract este dată și fără aprobare, cercul este închis frumos și convingător.

Supravegherea BNR știe, este informată, dar pentru motive neclare se preface că nu înțelege dinamica din spatele unor credite cu cash colateral nici atunci când este notificată, în scris.

Share on Facebook8Share on Google+1Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone