Cea mai “bună” tranzacție a anului 2015: vânzarea de portofolii bancare

Share on Facebook27Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone
foto: Guliver/ Getty Images
foto: Guliver/ Getty Images

Poporul român este preocupat cu temele livrate de propagandă și nu a remarcat faptul că anul 2015 a excelat printr-o serie de tranzacții: vânzarea de portofolii de credite bancare către firme de recuperatori, în general din centrul și estul Europei.

Secretul bancar nu ne permite să aflăm prea multe despre detaliile tranzacțiilor.

Avem convingerea că aceia plătiți să vegheze că secretul bancar nu este doar scut pentru potlogării își fac treaba, mai ales când în horă intră și entități de stat și companii listate. Sau nu?

În consecință o să facem o serie de considerații ruminând asupra datelor existente în spațiul public.

Concluziile sunt atât de transparente încât nu mai surprinde pe nimeni lobby-ul agresiv din ultima perioadă realizat de anumiți reprezentanți ai băncilor.

Detalii despre tranzacția Tokyo a BCR pot fi găsite pe jurnalul de tranzacții Mirsanu.ro. La aceste date facem referire în restul materialului.

Tranzacția numită Tokyo a presupus vânzarea unui portofoliu de 1,2 miliarde de euro equivalent de credite neperformante. Nu vedem nicio legătură cu numele ales, Tokyo decât faptul că participanții la tranzacție își pot permite o vacanță de cel puțin un an în respectivul oraș.

Cumpărătorii portofoliului sunt un consorțiu. Nu cred în legătura de rudenie a conducerii uneia din firme și până de curând conducere BCR.

Consorțiul cumpără portofoliul în ansamblu plătind un procent din cele 1,2 miliarde și speră să obțină prin contactarea fiecărui debitor în parte un procent mai mare decât au plătit, per ansamblu. Urmărirea delincvenților presupune costuri și prin urmare acestea trebuie luate în calcul în momentul calculării profitabilității. În cazul unei bănci cu mii de angajați (cum este una de stat în cazul unei alte tranzacții de dimensiuni mai mici) este greu de imaginat excelența operațională pe care o are o companie non bancară în convingerea debitorilor să replătească.

Articolul citat sugerează că procentul plătit în piață este între 10 și 15%

Sumele menționate sunt 1,2 miliarde notional credite, respectiv un credit de la IFC și o participație de capital: „alocarea unui împrumut în valoare de 164,33 mil. dolari (150,94 mil. euro), respectiv o investiție de capital de 1,57 mil. dolari (1,44 mil. euro), conform informațiilor făcute publice de către IFC”. În consecință suma plătită pentru achiziționarea a 1,2 miliarde este 152,38 milioane de euro, adică 7,875%. Ca și paranteză, mulți din clienții BCR incluși în portofoliul vândut ar fi dat 10% să scape de datorie.

Pentru a ajunge la procentul de sub 8% plătit pe acest portofoliu se folosesc estimări, modele. O serie de experți interni și externi sunt plătiți pentru a agrea asupra acestui nivel. Fără a intra în detalii pentru că nu avem acces la date este important de vizualizat ca o eroare favorabilă pentru cumpărător de 1% reprezintă 12 milioane de euro, una de 10% reprezintă 120 de milioane de euro. Suficient să achiziționezi cele mai bune oficii, servicii care să faciliteze tranzacția.

Modul de finanțare a achiziției este foarte important pentru a vizualiza cât de profitabilă poate fi o astfel de tranzacție și câși bani pot fi distribuiți facilitatorilor:

-capitalul riscat este de doar 1,44 de milioane de euro

-linia de finanțare de la IFC are de obicei un cost foarte redus, IFC fiind supranaționala care finanțează România la cel mai mic cost.

Să presupunem că firma cehă de lichidatori obține pe acest portofoliu 30% (interesant care va fi prima ofertă primită de clienți ca să închidă datoria).Cei 22% din 1,2 miliarde de euro din care se scot costurile de urmărie a delincvenților și costurile de finanțare IFC se raportează la capitalul de 1,44 milioane de euro: huge by all standards.

Nu știm ce este introdus în acest portofoliu. În alte portofolii au fost strecurate „din greșeală” și credite corporate și unele cu garanții imobiliare. Desigur deținătorul creditului corporate inclus în portofoliu, uneori aflat în cadrul unei proceduri de insolvență, are „Șansa”:

-de a achizționa la discount major activele puse în garanție și să continue pe o altă firmă

-să fie victima unui atac din partea unui concurent de obicei de Altă naționalitate (aceeași bancă) care îi cumpără activele societății date în garanție.

BCR arată profit pe această tranzacție, deoarece portofoliul vândut este provizionat mai adânc decât prețul de vânzare e.g. Dacă este provizionat 100% atunci BCE arată profit 7,875% din 1,2 miliarde de euro iar ERSTE are motiv să facă încă un sediu central.

Genul acesta de tranzacții sunt un vehicol util în a muta bani din România în altă țară, în cadrul aceluiași grup or în afara grupului financiar, la anumiți consultanți privilegiați, de a eluda taxe în România etc.

Toți participanții la tranzacție sunt mulțumiți, iar cu cât eroarea de estimare e mai amplă cu atât veselia mai mare.

P.S.: Pentru cine nu face calculele probabil că lucrurile nu par fantasmagorice. Să presupunem că evaluarea costurilor cu recuperarea este de 12% (consultanți, avocați, cadouri, bărci etc.).

Atunci cu presupunerile făcute în text, rămâne profit de 10% la un portofoliu de 1,2 miliarde de euro cu un capitl utilizat de doar 1,44 milioane de euro.

120 mio profit la 1,44 mio capital, curat ca tot e an electoral

Share on Facebook27Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone