Birourile OMV Bulgaria sunt percheziţionate de inspectorii pentru concurenţă

OMV Bulgaria este suspectată de formarea unui cartel pe piaţa petrolului. FOTO: OMV Bulgaria / Facebook
Inspectori ai Comisiei pentru Protejarea Concurenţei din Bulgaria (KZK) fac verificări, luni, la birourile OMV, în cadrul unei anchete legate de eventuala formare a unui cartel al preţurilor între şapte comercianţi de carburanţi şi rafinăria Lukoil Neftochim, din Burgas, relatează agenţia Novinite, citată de News.ro.

Investigaţia a început în februarie, după ce KZK a efectuat o analiză a pieţei carburanţilor, în care a constatat că retailerii, chiar dacă se aprovizionează cu carburanţi care nu provin de la rafinăria Lukoil, au politici identice de preţuri, care nu diferă de preţurile benzinăriilor Lukoil.

În timpul inspecţiilor, KZK are dreptul să confişte orice fel de documente sau dovezi.

Ceilalţi comercianţi de carburanţi suspectaţi că şi-au corelat politicile de preţuri sunt Shell Bulgaria, Eko Bulgaria, Lukoil Bulgaria, Rompetrol Bulgaria, Petrol şi NIS Petrol.

KZK a efectuat deja inspecţii la Shell, Eko, Lukoil şi Rompetrol, precum şi la Asociaţia Bulgară pentru Petrol şi Gaze.