Au picat testul de stres: Cele mai mari patru bănci elene trebuie recapitalizate cu 14,4 miliarde de euro

Cele patru bănci vor trebui să transmită BCE planuri de recapitalizare până pe 6 noiembrie FOTO: AFP Forum
Cele mai mari patru bănci din Grecia - National Bank of Greece (NBG), Piraeus Bank, Eurobank Ergasias şi Alpha Bank -, toate cu operaţiuni şi în România, au nevoie de capital suplimentar de 14,4 miliarde euro.

În România, Eurobank controlează Bancpost, National Bank of Greece deţine Banca Românească, iar Piraeus Bank şi Alpha Bank au operaţiuni sub brand propriu, scrie Mediafax.

O verificare a calităţii activelor a arătat necesitatea unei ajustări a valorii cu 9,2 miliarde de euro la cele patru instituţii de credit, arată testele de stres derulate de Banca Centrală Europeană. Deficitul de capital al băncilor s-a situat la 14,4 miliarde de euro într-o simulare de criză şi la 4,4 miliarde de euro în scenariul de baza, potrivit Bloomberg.

Cele patru bănci vor trebui să transmită BCE planuri de recapitalizare până pe 6 noiembrie.

Guvernul de la Atena şi creditorii europeni au încheiat în această vara un nou acord pentru susţinerea financiară a statului elen, după mai multe luni de divergenţe, care au adus Grecia aproape de ieşirea din zona euro. Recapitalizarea băncilor este văzută ca un prim pas în revitalizarea economiei ţării, lovită dur de recesiune şi măsurile de control al capitalului.

Instituţiile de credit vor cere acţionarilor şi investitorilor care deţin obligaţiuni ale băncilor să acopere necesarul de capital, înainte de a apela la fonduri de până la 25 de miliarde de euro puse la dispoziţie de către stat, potrivit unui plan pentru recapitalizarea sistemului bancar programat să fie votat sâmbătă de parlamentul elen.

De asemenea, băncile vor putea cere posesorilor de acţiuni obişnuite sau preferenţiale, precum şi investitorilor care deţin alte instrumente financiare, să accepte pierderi în cadrul procesului de recapitalizare, înainte de a putea apela la sprijinul statului, potrivit proiectului de lege aflat în discuţie în parlamentul elen.

Statul elen va obţine banii necesari recapitalizării sistemului bancar prin împrumuturi de la ţările zonei euro, în cadrul programului de ajutor financiar.