ANALIZĂ Pericolele unui salariu minim prea mare

Unul din cinci salariaţi români este plătit cu salariul minim pe economie FOTO: Guliver / Getty Images
Creşterea salariului minim brut pe economie la peste 1.350 de lei va determina scăderea productivităţii, dar şi a competitivităţii, va stimula munca la negru şi va împinge la 25% ponderea angajaţilor români plătiţi la nivelul minim.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

O creştere a salariului minim pe economie peste un anumit nivel poate afecta negativ mediul de afaceri şi, implicit, economia, iar efectele asupra sărăciei ar fi reduse, arată experţii Institutului Naţional de Cercetare Ştiinţifică în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale (INCSMPS) într-un studiu realizat la iniţiativa Ministerului Muncii.

Studiul a fost prezentat de Dragoş Pîslaru, ministrul Muncii, partenerilor sociali în şedinţa Consiliului Tripartit, care a avut loc luni şi care a avut ca temă de dezbatere şi majorarea salariului minim pe economie. Sindicatele şi patronatele vor discuta săptămâna viitoare despre valoarea salariului minim pentru 2017, iar decizia urmează să fie luată după alegeri, cel mai probabil în şedinţa de Guvern din 14 decembrie. Sindicatele propun mai multe variante ale salariului minim pentru 2017, cuprinse între 1.350 de lei și 1.400 de lei, varianta Blocului Național Sindical, și 1.450 de lei, propunerea Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa“. De altfel, Blocul Naţional Sindical propune anumite deduceri fiscale, astfel încât creşterea salariului minim brut să fie mai mică, dar majorarea să fie mai mare în salariul net.

Bogdan Hossu, liderul „Cartel Alfa“, susţine că Executivul vrea o înghețare a salariului minim arătând că proiecția Guvernului pentru legea de salarizare unitară, la nivel de principii, este că salariul minim ar trebui să crească până în 2022 la 1.625 de lei.

Productivitatea scade

Experţii INCSMPS au realizat mai multe scenarii de creştere a salariului minim brut pe economie, care în prezent este de 1.250 de lei, şi au arătat care ar fi efectele acestora asupra veniturilor angajaţilor, asupra săcăciei, a firmelor şi, implicit, a economiei.

Impactul salariului minim asupra productivității muncii este negativ, arată experţii INCSMPS. Astfel, o creştere a salariului minim brut de 10% (1.375 de lei) ar determina scăderea productivităţii muncii cu 2,3%. „Se pare că în România creșterea costurilor – determinată de creșterea salariului minim – nu este compensată prin creșterea productivității, ci dimpotrivă, productivitatea scade“, se arată în studiul Institutului Naţional de Cercetare Ştiinţifică în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale. Potrivit datelor prezentate în studiu, în ultimii şase ani, salariul minim a crescut cu 80%, în timp ce productivitatea s-a majorat cu numai 26%. În România se înregistrează a doua cea mai scăzută productivitate din Uniunea Europeană (UE), după Bulgaria, raportat atât pe oră, cât şi pe persoană. De exemplu, un irlandez este de trei ori mai productiv decât un român, iar un elveţian sau un austriac – de două ori.

Competitivitatea este efectată

Evaluarea Institutului Naţional de Cercetare Ştiinţifică în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale subliniează şi riscurile creşterii salariului minim asupra competitivităţii. „Deoarece în aproximativ 72,5% din firmele micro, 50,9% din firmele mici, 14,7% din firmele mijlocii, salariul minim depășește 60% din valoarea câștigului mediu brut, orice creștere viitoare a salariului minim reprezintă un risc major de competitivitate“, se arată în studiu. În 2015, 140.980 de firme intrau în categoria firmelor vulnerabile, cele mai multe în Bucureşti-Ilfov, cu aproape 470.000 de salariaţi.

Cercetătorii INCSMPS mai arată că supraviețuirea firmelor este corelată cu evoluția salariului minim. „În general, companiile care s-au inactivat au fost companii pentru care salariul mediu brut lunar era aproximativ egal cu salariul minim brut lunar. Ponderea acestora variază de la 67% în 2011 la 80% în 2014“, se arată în studiu.

Un alt efect al majorării salariului minim pe economie îl reprezintă stimularea muncii la negru. „Rezultatele empirice – ce reliefează efectul creșterii salariului minim asupra informalității – au subliniat faptul că o creștere a salariului minim va conduce pe termen lung la o intensificare a activității economice informale, având în vedere că firmele vor căuta modalități alternative de a evita autoritățile, însă pe termen scurt, rezultatele empirice nu susțin un potențial impact“, arată experţii.

Unul din cinci angajaţi ar fi plătiţi cu salariul minim

În prezent, cu un salariu minim brut de 1.250 de lei, ponderea numărului de salariaţi încadraţi la nivelul salariului minim în efectivul total al salariaţilor este de 21,01%. O majorare a salariului minim la 1.300 sau 1.325 de lei ar reduce chiar această pondere la 20,58%. La 1.350 de lei, 21,67% din salariaţi ar fi plătiţi cu nivelul minim, iar la 1.400 de lei, ponderea s-ar apropia de 25%. La 1.450 de lei, cum propun sindicatele, ponderea celor remuneraţi cu salariul minim în numărul total de salariaţi ar fi de peste 26%.

„Orice creștere a salariului minim brut garantat în plată majorează numărul de salariați
retribuiți la nivelul acestui salariu. S-a observat că majorările salariului minim cu mai
mult de 12% amplifică creșterea numărului de salariați încadrați la nivelul salariului
minim“, explică specialiştii Institutului. Aceştia arată că scăderea ponderii salariaților încadrați la nivelul salariului minim în numărul total al salariaților se poate realiza printr-o creștere mai lentă a salariului minim comparativ cu câștigul salarial mediu brut. „De exemplu, când se estimează pentru un orizont de timp de un an o creștere a câștigului salarial mediu brut de 7%, salariul minim brut pe țară va crește doar cu 5-6%“.

Efecte reduse asupra sărăciei

„Nu ne așteptăm ca o creștere a salariului minim să conducă la o scădere semnificativă a sărăciei în muncă“, atrag atenţia specialiştii. Potrivit studiului INCSMPS, din totalul salariaților, aproximativ 3,8% sunt săraci, iar în ceea ce privește gospodăriile cu
cel puțin un salariat, aproximativ 7% din membrii acestor gospodării au venitul disponibil
sub pragul de sărăcie. În plus, aproximativ 20,2% din persoanele ocupate sunt sărace, iar ponderea acestora crește la 23,2% pentru cazul familiilor în care există persoane ocupate. Totuşi, sub 20% din săracii în muncă sunt persoane salariate, restul fiind persoane aflate
în alte forme de ocupare.

Pe de altă parte, specialiştii arată că majorarea salariului minim brut garantat în plată are un efect pozitiv asupra venitului disponibil al gospodăriei, iar creșterea salariului minim în scenariile propuse contribuie la îmbunătățirea nivelului de trai al familiilor din care fac parte salariații ce sunt retribuiți la salariul minim. De asemenea, un efect pozitiv se va resimţi şi asupra distribuţiei veniturilor, prin scăderea inegalităţilor. Stiul mai arată că o creştere cu 10% a salariului minim real duce la majorarea câştigului salarial mediu cu 7,5%. „Este o influență puternică, astfel că salariul minim este un determinant important al creșterii salariale din perioada analizată“, conchid specialiştii Institutului Naţional de Cercetare Ştiinţifică în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Cum arată angajatul cu salariul minim

Specialiştii Institutului Naţional de Cercetare Ştiinţifică în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale au creionat profilul salariatului încadrat cu salariul minim. Astfel, acesta este bărbat, cu vârsta cuprinsă între 35 şi 44 de ani, care locuieşte în Muntenia sau în Bucureşti-Ilfov şi are un nivel educaţional mediu. Angajatul cu salariul minim are contract pe durată nedeterminată şi o vechime de mai puţin de un an, în firme de mici dimensiuni, de 10-49 de salariaţi, sau cu o vechime cuprinsă între unul şi cinci ani, în firme de dimensiuni medii. Este angajat în administrație publică și apărare, asigurări și asistență
socială, industria alimentară, comerțul cu amănuntul, industria extractivă, construcții, industria prelucrătoare și transporturi, personal de îngrijire, conducători de vehicule și operatori la instalații și utilaje mobile. Ocupații deținute de salariații remunerați la nivelul salariul minim: muncitori necalificați în industria extractivă, construcții, industria prelucrătoare și transporturi (18,6%), personal de îngrijire (9,1%), conducători de vehicule și operatori la instalații și utilaje mobile (7,9%). Acestea sunt ocupațiile cu cei mai numeroși salariați, din total salariați, remunerați la nivelul salariului minim.

Principalele elemente ale legii salarizării unitare

Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, a prezentat partenerilor sociali în şedinţa Consiliului Tripartit şi principalele elemente ale proiectului legii salarizării unitare, aflat în lucru, care urmează să fie aprobat însă de viitorul Guvern.  Astfel, pentru a asigura rezolvarea tuturor inechităților salariale din sistemul public este nevoie de alocarea a 19,5 miliarde de lei până în 2022, a arătat ministrul Muncii. În plus, creșterea medie a salariilor plătite din fonduri publice va fi de 37,3% corelată cu creșterea economică prognozată, iar raportul dintre salariul minim și cel maxim va fi redus la 1 la 13. Cel mai mare salariu va fi al președintelui, iar salariul premierului va fi redus cu 300 de lei față de nivelul actual, prevede proiectul.

Sporuri pentru funcţii greu ocupabile

Proiectul prevede acordarea de sporuri pentru funcții greu ocupabile, de 30%, cum ar fi medicii și specialiștii din domeniul informatic, pentru a compensa situațiile în care recrutarea de personal este dificilă. De asemenea, documentul prevede acordarea de sporuri de performanță în limita a 5% din buget.

„În privința proiectului legii salarizării unitare, vă cer să avem o abordare realistă astfel încât să rezolvăm problema inechităților din sistem și să nu afectăm salariile aflate în plată“, le-a cerut premierul Dacian Cioloș partenerilor sociali. Proiectul de lege urmează să fie transmis partenerilor sociali în perspectiva consultărilor ce vor avea loc în comisia de dialog social de la Ministerul Muncii.

Print

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone