Amenda Apple se transformă într-un scandal transcontinental. Ping-pong între SUA şi UE în privinţa evaziunii fiscale şi a taxelor pe multinaţionale

Apple îşi canalizează vânzările din Uniunea Europeană prin Irlanda şi a constituit o serie de subsidiare în această ţară astfel încât să evite aproape total plata taxelor FOTO: Guliver / Getty Images
Amenda de 13 miliarde de euro pe care a dat-o Comisia Europeană producătorului american de electronice Apple se transformă într-un adevărat război al declaraţiilor între Uniunea Europeană şi SUA, o serie de membri ai Congresului american cerând implementarea unei prevederi care permite dublarea taxelor pentru multinaţionalele europene, în vreme ce Tim Cook, directorul executiv al Apple, a afirmat că sancţiunea este o „porcărie politică totală“.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

Cook, care a dat un interviu ziarului „Irish Independent“, a afirmat că nu ştie de unde a luat Executivul comunitar datele şi a completat că sentimentele anti-americane „sunt unul dintre motivele pentru care compania a fost ţintită“. El a mai spus că se doreşte „realocarea taxelor care sunt plătite în SUA către Uniunea Europeană (UE)“.

Impozit de doar 0,005%

Margrethe Vestager, comisarul european pentru Concurenţă, a replicat joi că decizia referitoare la Apple nu este politică şi că se bazează chiar pe datele pe care Apple le-a furnizat în cadrul investigaţiei. Irlanda are un impozit pe profit de 12,5%, dar acordurile dintre Apple şi Dublin au permis companiei să plătească o taxă de doar 1% în anul 2003 şi de 0,005% în 2014 pe profiturile generate în Uniunea Europeană.

În urmă cu câteva zile, Cook posta pe site-ul Apple o scrisoare deschisă către clienţii europeni ai companiei, în care argumenta că impozitele trebuie plătite acolo unde se creează valoarea adăugată. Cum marea majoritate a centrelor de cercetare ale Apple se află în California, Cook argumenta că profitul ar trebui să se impoziteze în SUA, iar Apple îşi plăteşte cota, aceasta ridicându-se la 26% din câştigurile nete.

Experţii desfiinţează apărarea

Numai că experţii desfiinţează apărarea Apple. Matt Gardner, directorul Institutului pentru Taxare şi Politici Economice, o organizaţie non-profit, a criticat fiecare argument adus de Apple. Potrivit datelor aferente lunii iulie, Apple deţinea rezerve de numerar în valoare de 232 de miliarde de dolari, din care 214 miliarde de dolari în afara Statelor Unite. Gardner spune că, astfel, ori Apple minte când depune rezultatele financiare, ori când spune că profitul este taxat în SUA.
De altfel, Apple nu repatriază în SUA sumele respective din cauza impozitului pe profit de 35% din SUA.

Mai exact, Apple foloseşte o incompatibilitate dintre legile din SUA şi Irlanda. Potrivit legii irlandeze, sunt considerate companii rezidente firmele care sunt manageriate şi controlate din Irlanda. Numai că o subsidiară, Apple Operations International, deşi înfiinţată în Irlanda, nu este nici manageriată şi nici controlată din Irlanda. Astfel, aceasta nu plăteşte taxe nici în SUA, nici în Irlanda, nici nicăieri în altă parte a lumii. Senatorul republican John McCain acuza atunci Apple că nu a plătit taxe în valoare de 44 de miliarde de dolari pe câştigurile din cei patru ani anteriori.

„Bomba fiscală“

Mai mulţi membri ai Congresului SUA, între care republicanul Orrin Hatch şi democratul Ron Wyden, presează, la rândul lor, administraţia Obama să folosească o prevedere din Codul Fiscal care permite SUA să dubleze taxele pentru companiile şi cetăţenii din ţările care discriminează firmele americane. Analiştii consideră, însă, puţin probabilă folosirea acesteia. „Aceasta este o opţiune viabilă doar în minţile câtorva analişti care par că doresc punerea în pericol a întregului comerţ mondial“, a afirmat Edward Kleinbard, profesor la University of Southern California în Los Angeles.

Ping-pong între continente

Amenda Apple nu este nici pe departe primul scandal dintre Europa şi SUA. Scandalul Volkswagen a apărut anul trecut, după ce autorităţile americane au acuzat grupul german că manipulează emisiile de noxe ale vehiculelor diesel. VW a trebuit să acorde compensaţii de 15 miliarde de dolari consumatorilor şi autorităţilor din SUA.

De asemenea, gigantul bancar Deutsche Bank este anchetat peste Ocean pentru că a facilitat spălarea de bani în Rusia, între beneficiari aflându-se o rudă mai îndepărtată a preşedintelui rus Vladimir Putin şi doi prieteni vechi, oligarhii Arkadi şi Boris Rotenberg, care s-au îmbogăţit prin contracte cu companii de stat ruse şi care sunt pe lista sancţiunilor SUA.

De partea cealaltă, Comisia Europeană a amendat în ultimul deceniu Microsoft pentru abuz de poziţie dominantă cu o sumă totală de 2,2 miliarde de euro, o altă sancţiune, în valoare de 1,06 miliarde de euro, fiind acordată producătorului de procesoare Intel.

Concomitent, Google este subiectul a trei investigaţii în UE pentru abuz de poziţie dominantă, în timp ce retailerul online Amazon se află sub lupă în privinţa acordurilor fiscale cu Luxemburg.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone