A fost inaugurat oficial gazoductul Giurgiu-Ruse. Conducta va transporta gaze naturale către Austria

La ceremonie, care a avut loc la Ruse, pe partea bulgară a frontierei, au participat premierului Bulgariei, Boyko Borisov, directorul pieţei interne a energiei la DG Energie din Comisia Europeană, Klaus Dieter Borchardt, şi miniştrii energiei din România şi Bulgaria FOTO: Facebook
Companiile Transgaz şi Bulgartransgaz au inaugurat oficial vineri, în prezenţa mai multor oficiali de prim rang din cele două state şi de la Comisia Europeană, conducta principală a gazoductului Giurgiu-Ruse pe sub Dunăre, care va transporta gaze către principalele pieţe de consum din Europa Occidentală, prin Austria. Conducta a fost inauguată cu o întărziere de patru ani, dar mai devreme cu o lună faţă de ultimul termen asumat.
Share on Facebook13Share on Google+1Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

„Proiectul de interconectare România – Bulgaria este singurul proiect prin care se asigura transportul gazelor naturale din traseul sudic al gazelor Azerbaidjan-Turcia-Grecia spre Austria, prin segmentul de pe teritoriul României“, arată un comunicat transmis vineri de Transgaz.

La ceremonie, care a avut loc la Ruse, pe partea bulgară a frontierei, au participat premierului Bulgariei, Boyko Borisov, directorul pieţei interne a energiei la DG Energie din Comisia Europeană, Klaus Dieter Borchardt, şi miniştrii energiei din România şi Bulgaria. După inaugurare urmează procedurile de încheiere de contracte pentru transportul de gaze prin noua conductă.

„ANRE apreciază că până la sfârşitul lunii noiembrie să semneze şi să publice conform prevederilor legale în vigoare metodologia pentru rezervarea de capacitate. Estimăm că primele licitaţii pentru rezervarea de capacitate vor avea loc în cursul lunii decembrie“, a precizat Transgaz.

După inaugurare, Victor Grigorescu, ministrul Energiei, a scris pe Facebook, că lucrările au fost finalizate cu o lună înainte de termen, după ce în ultimele luni s-a lucrat literalmente zi și noapte.

„Pentru Transgaz, drumul abia începe după subtraversarea Dunării, pentru că urmează construcția gazoductului BRUA de pe teritoriul României. Pentru noi, proiectul BRUA este o prioritate națională și am încredere că toți cei implicați realizează acest lucru ți se vor ridica la înălțimea acestei responsabilități“, a adăugat Grigorescu.

La sfârşitul lunii septembrie, sistemul de transport al gazelor din România a fost conectat la cel din Bulgaria, după ce constructorii au tras pe sub Dunăre conducta principală a gazoductului Giurgiu-Ruse. Acesta va face parte din proiectul BRUA, care va permite exportul gazelor de la Marea Neagră spre Austria şi Bulgaria.

Cele trei companii implicate în proiectul gazoductului Giurgiu-Ruse, compania de stat Transgaz, firma românească privată Inspet Ploieşti şi constructorul austriac Habau, au tras pe sub Dunăre conducta principală a gazoductului. Gazoductul va face parte din proiectul Bulgaria – România – Ungaria – Austria (BRUA), care va lega reţelele de gaze naturale din cele patru state şi va permite exportul gazelor de la Marea Neagră spre Austria.

„Este cea mai mare lucrare de acest gen din România și Europa până la acest moment, o lucrare de pionierat“, se arăta într-un comunicat transmis în septembrie de Ministerul Economiei, după ce ministrul Costin Borc efectuase o vizită de lucru la șantierul interconectorului de gaze naturale Giurgiu-Ruse.

Proiect finanţat cu bani de la UE

Conducta a fost construită în atelierele Inspet Ploieşti, iar austriecii de la Habau s-au ocupat, în principal, de forajele pe sub Dunăre, care au început la finalul lunii iulie.
Din Stația de Măsurare a Gazelor Giurgiu, gazele sunt transportate prin conducte DN 500 mm, în lungime de 5,1 kilometri până de la grupul de robinete Comasca (România). Lungimea efectivă a subtraversării este de 2,1 kilometri de la grupul de robinete Comasca până la grupul similar de la Marten (Bulgaria).

Conducta Giurgiu-Ruse, care va avea o lungime totală de aproximativ 25 de kilometri, dintre care 15,4 kilometri pe teritoriul Bulgariei şi 5,2 kilometri pe cel al României, trebuia să fie finalizată încă din anul 2012, dar proiectul a întârziat din cauza procedurilor privind subtraversarea Dunării.

Conducta, care va avea o capacitate maximă de transport de 1,5 miliarde de metri cubi de gaze pe an dinspre Bulgaria către România, iar capacitatea dinspre România spre Bulgaria va fi de 500 de milioane de metri cubi pe an, va putea fi folosită atât pentru importuri, cât şi pentru exporturi de gaze naturale. Primele importuri şi exporturi de gaze prin conducta Giurgiu-Ruse vor avea loc, cel mai probabil, începând cu anul gazier 2016-2017. Jakub Adamowicz, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru proiecte în domeniul energiei, a declarat în septembrie că Bulgaria trebuie să trateze cu prioritate lucrările de interconectare a reţelei sale de gaze cu cele din Grecia şi România.

Interconectorul România-Bulgaria a fost finanţat cu fonduri europene în valoare de 23 milioane de euro, din care 10 milioane de euro alocate lucrărilor de pe malul românesc şi 13 milioane de euro pentru partea bulgară, având termen de finalizare 31 decembrie 2016.

Parte a gazoductului BRUA

Gazoductul Giurgiu-Ruse va face parte din proiectul Bulgaria – România – Ungaria – Austria (BRUA), care va permite exportul gazelor de la Marea Neagră spre Austria.

În prezent, proiectul BRUA se află în faza de elaborare a proiectului tehnic pentru conducta şi staţiile de comprimare. De asemenea, se află în derulare procesul de obţinere a avizelor şi acordurilor necesare obţinerii autorizaţiilor de construire. După finalizarea acestei etape, urmează demararea procedurii de atribuire pentru achiziţia lucrărilor de execuţie aferente conductei şi staţiilor de comprimare, realizarea lucrărilor de execuţie şi punere în funcţiune, iar apoi începerea operării. Construcţia conductei ar putea fi finalizată, în acest caz, la sfârşitul anului 2019.

Proiectul BRUA a apărut după eşecul Nabucco şi presupune dezvoltarea unei capacităţi de transport gaze naturale între punctele existente de interconectare cu sistemele de transport gaze naturale din Bulgaria (la Giurgiu) şi Ungaria (Csanadpalota), prin construirea unei noi conducte. BRUA va străbate teritoriul României pe o distanţă de 528 de kilometri, de la sud, din judeţul Giurgiu, spre vest, traversând judeţele Teleorman, Dâmboviţa, Argeş, Olt, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş şi Arad. Valoarea estimată a proiectului se ridică la 560 de milioane de euro.

Transgaz a semnat, la începutul lunii septembrie, la Budapesta, acordul prin care primeşte o finanţare europeană de 179 de milioane de euro prin Mecanismul Conectarea Europei, pentru lucrările de pe teritoriul României la gazoductul BRUA. După punerea în funcţiune, proiectul va asigura o capacitate maximă de transport gaze naturale de 1,5 miliarde metri cubi pe an înspre Bulgaria şi de 4,4 miliarde de metri cubi pe an înspre Ungaria. Prin această conductă ar urma să fie transportate spre Austria şi alte state vest-europene gazele extrase din Marea Neagră.

Share on Facebook13Share on Google+1Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone